13.2 C
București
vineri, 26 aprilie, 2024

VIDEO | Revoltă la Boțești, în Argeș. OMV vrea să facă un depozit subteran de dioxid de carbon în localitate

Revoltă la Boțești, în județul Argeș, după ce oamenii au aflat că OMV plănuiește să facă acolo un depozit subteran de dioxid de carbon, cel mai mare din Europa, conform Realitatea de Argeș.

Oamenii din localitate spun că administrația publică a luat decizia fără a se consulta cu ei.

„OMV vrea să facă un depozit de dioxid de carbon (CO2) în Argeș, împotriva voinței cetățenilor. L-au îmbrobodit pe primar, i-au convins pe consilieri și au semnat și votat ca primarul. Localnicii se revolta si își striga azi oful la noi in emisiune! A făcut cineva vreun studiu , a citit cineva care sunt riscurile? Când e vorba de OMV, nimic nu mai contează, nu?”, spune Anca Alexandrescu.

Maria Dinu, o localnică din Boțești, a detaliat, în exclusivitate la Culisele statului paralel, modul în care OMV au reușit să convingă administrația locală să aprobe acest proiect.

„Întrebarea trebuie pusă primarului. Cei de la OMV Petrom au venit la Primăria din sat, au crezut că pot semna un act fără știința sătenilor, au venit și în ședința de consiliu, li s-a pus consilierilor un film în care se explica ca vom primi un dioxid de carbon aproape pur si s-a făcut o comparație cu CO2 din apa minerala si din sucurile carbogazoase”, a relatat Maria Dinu.

Cantitatea de dioxid de carbon adusă e extrem de mare

Localnica a mai spus și că ar fi vorba de sute de mii de tone de dioxid de carbon pe an, ceea ce reprezintă o cantitate extrem de mare.

„Cantitatea e foarte importantă, că s-a aflat că e vorba de sute de mii de tone stocate pe an. În momentul în care iei așa o hotărâre, ca primar, cât de mică ar fi ea, trebuie să consulți sătenii.

Iar după film au fost întrebați : Ați înțeles despre ce e vorba? Au semnat toți că au înțeles și la Procesul-verbal al ședinței s-a atașat contractul cu OMV, specificându-se că toți consilierii au fost de acord. Ei nu au văzut niciun contract cu OMV. Nu a văzut nimeni niciun contract cu OMV.

Mai mult, cei de la OMV Petrom au prezentat și avantajele utilizării CCS (tehnologia de captare și stocare a carbonului, n.r.)”, a povestit Maria Dinu.

Revoltă la Boțești. Dian Popescu, precizări despre riscurile unui astfel de proiect

Dumitru-Dian Popescu a atras atenția asupra faptului că un astfel de proiect „este mortal”.

În acest context, el a dat exemplul Termocentralei Brazi, unde „la fiecare tonă produsă sunt obligați, la prețul actual, dar va crește, să plătească 100 de euro pe MWh. În momentul in care spune că-l extrage și-l stochează, nu mai plătește această 100 de euro pe MWh. Adică în jur de 2 miliarde de euro pe an scutesc”.

„E o instalație complexă pentru stocare și pompare. Practic, OMV a închiriat terenul, a prostit oamenii cu 3.000 de lei și le-a luat grădinile. Acolo vor veni și vor amplasa o instalație”, a mai spus Dian Popescu.

Protest la Boțești, sâmbătă

Sâmbătă, 25 martie 2023, la Boțești a avut loc o acțiune de protest. Localnicii revoltați au ieșit în fața primăriei. Acțiunea acestora a fost relatată pe pagina de Facebook a Partidului AUR, filiala Argeș.

„Se pare că ușor ușor OMV-ul începe să înțeleagă puterea țăranului român !

Apar primele semnale că vor înceta cu aceste idei crețe (600 000 tone de dioxid de carbon pompat în fostele pungi de gaze și petrol).

Peste tot în lume aceste depozite subterane de dioxid de carbon ( îngroparea carbonului ) se fac la sute de km in largul mărilor și al oceanelor, tocmai pentru a nu afecta viata în cazul compromiterii încăperilor subterane”, au transmis reprezentanții partidului pe Facebook.

Se pare că în anul 1986 un nor de dioxid de carbon care se afla sub lacul Nyros din Camerun a scăpat de sub ape în urma unor cutremure și a ucis peste 1746 de oameni pe o raza de 25 km.

În plus, atunci a fost vorba despre doar 100 000- 300 000 tone de dioxid de carbon.

Sursă – AUR Argeș
Sursă – AUR Argeș
Latest news
știri