14.1 C
București
vineri, 26 aprilie, 2024

România a obținut președinția Regiunii Asociative VI (Europa) a Organizației Meteorologice Mondiale OMM/WMO, pentru perioada 2023-2025

Tanczos Barna evidențiază importanța validării doamnei dr. Elena Mateescu în funcția de Președinte al Asociației Regionale VI (Europa) și membru în Consiliul Executiv al OMM/WMO

Ministerul Mediului din România a precizat că, în perioada 2023-2025, țara noastră a fost aleasă pentru a deține președinția Regiunii Asociative VI a Organizației Meteorologice Mondiale (OMM/WMO).

România câștigă președinția Regiunii Asociative VI a OMM/WMO pentru 2023-2025

Directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a fost validată în funcția de Președinte al Asociației Regionale VI (Europa), după ce a fost votată în unanimitate de participanții la Sesiunea Extraordinară a Asociației Regionale VI (Europa) a OMM, care a avut loc la Geneva, în Elveția, pe 23 mai 2023. 

Conform regulilor de procedură ale OMM, această poziție i-a asigurat Elenei Mateescu și un loc în Consiliul Executiv al OMM.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul celui de-al 19-lea Congres Meteorologic Mondial (Cg-19), organizat de către Secretariatul Organizației Meteorologice Mondiale, la Geneva, în Elveția, în perioada 22 mai – 2 iunie 2023.

Ministrul Mediului: ”Reprezentarea României la acest nivel va contribui la consolidarea relațiilor de colaborare și la crearea de parteneriate la nivel european și internațional”

Îmi exprim convingerea că expertiza profesională, capacitatea managerială și cunoștințele dobândite în activitatea de peste 30 de ani la nivel național și internațional în domeniul meteorologiei justifică pe deplin validarea doamnei dr. Elena Mateescu în funcția de Președinte al Asociației Regionale VI (Europa) și membru în Consiliul Executiv. Reprezentarea României la acest nivel va contribui la consolidarea relațiilor de colaborare și la crearea de parteneriate la nivel european și internațional privind implementarea de proiecte de cercetare în domeniul schimbărilor climatice și adaptarea la efectele încălzirii globale, în cadrul Centrului Agrometeorologic Regional pentru Asociația Regională VI (Europa) în România, prima inițiativă de acest gen la nivel mondial, sub egida OMM” – a subliniat ministrul Tanczos Barna.

Latest news
știri