2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie, 2024

Directorul Autorității Vamale Române, Dinu-Octavian Niculescu, reținut de DNA pentru trafic de influență. Fapta ar fi fost comisă pe când acesta deținea funcția de director economic în cadrul Ministerului Mediului

Ministrul austriac de Interne, un critic vehement al felului în care România își administrează granițele, se află, în aceste momente, în România

Seful Vămilor Române, Dinu-Octavian Niculescu, a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), se arată într-un comunicat al instituției, emis astăzi, miercuri, 26 aprilie. Dinu-Octavian Niculescu a fost reținut pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență. Aceasta ar fi fost comisă, comunică DNA, pe când acesta deținea poziția de director economic în cadrul Ministerului Mediului.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 25 aprilie 2023, a inculpatului,” se arată în comunicatul DNA

Directorul Autorității Vamale Române este acuzat că, în luna aprilie 2020, în calitate de director economic în cadrul Ministerului Mediului, i-ar fi pretins – printr-un intermediar – unui om de afaceri (martor în cauză) suma de 1.000.000 lei.

În schimbul acestei sume, Niculescu s-a oferit să-și exercite influența, pe care ar fi lăsat să se înțeleagă că o avea, asupra unor funcționari publici din cadrul Ministerului Mediului

El a pretins că, astfel, i-ar fi putut determina pe aceștia să dispună anularea obligațiilor fiscale, în valoare de 5.699.189 lei, pe care societatea omului de afaceri le avea de achitat către Administrația Fondului pentru Mediu.

Ca atare, în datele de 13 și 14 aprilie 2020, inculpatul Nicolescu Dinu-Octavian, ar fi primit, prin același intermediar, în două tranșe, de 500.000 lei și, respectiv, 495.000 lei, suma totală de 995.000 de lei.

„(…)presupusul „litigiu” pe care societatea omului de afaceri îl avea cu Administrația Fondului pentru Mediu nu a fost „rezolvat” până în prezent,” precizează DNA, în comunicat, adăugând că „Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 și art. 309 Cod de procedură penală.”

Șeful Vămilor va fi prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, astăzi, marți, 26 aprilie 2023.

România, „departe de intrarea în spațiul Schengen”

Reținerea Șefului Vămilor coincide cu vizita lui Gerhard Karner, ministrul austriac de interne, în România. Acesta este un opozant extrem de vocal al aderării României la Spațiul Shengen.

El susține că România este principalul responsabil pentru migrația ilegală, din cauza felului în care sunt administrate frontierele, arată Pro-TV.

Karmer se află la București pentru a discuta cu ministrul Lucian Bode posibilitatea deblocării procesului de aderare a României la Spațiul Schengen.

Radio România Liberă relatează că acesta a declarat, însă, astăzi, că România este departe de intrarea în Schengen.

spot_img
Latest news
știri