10 C
București
miercuri, 24 aprilie, 2024

Samy, un pui de urs care a trăit în cușca unui complex hotelier, a fost salvat de echipa Sanctuarului din Zărnești

AMP Libearty - Bear Sanctuary i-a oferit puiului toate îngrijirile medicale necesare

AMP Libearty – Bear Sanctuary a publicat povestea lui Samy, un urs care a ajuns în sanctuar după ce a petrecut un an după gratiile de metal ale unei cuşti de la un complex hotelier situat la poalele Ciucașului.

Potrivit membrilor AMP Libearty, singura lui companie a fost omul care îi aducea lapte de capră şi îl hrănea cu biberonul în primele luni de viaţă.

Ar fi fost mai bine pentru el să fie reeducat şi să se întoarcă în pădure”, se arată în textul publicat pe contul de Facebook.

În aprilie 2009, echipa Sanctuarului a auzit povestea puiului de urs care trăia în captivitate

A fost confiscat de urgenţă de către autorități, deoarece era foarte mic şi slăbit, iar apoi a primit toate îngrijirile medicale necesare.

După trei ani petrecuţi în pădurea de stejar a Rezervaţiei, la vederea oamenilor, Samy încă îşi mai sugea degetele de la lăbuţele din faţă. Acum, acest tic s-a pierdut aproape în totalitate, dar tot mai are momente în care își aduce aminte de nefericita copilărie și, pentru câteva minute, își reia obiceiul”, au transmis membrii sanctuarului.

Sanctuarul reprezintă casă pentru peste 100 de exemplare și este nevoie de resurse constante pentru ca aceștia să fie hrăniți și să beneficieze de un tratament medical

Povestea rezervației de urși începe în anul 2005, când Asociația ”Milioane de prieteni” a semnat un parteneriat public-privat cu Primăria Zărnești, prin care a primit concesiunea pentru terenul necesar construcției sanctuarului ”Libearty“, pentru 49 de ani.

Acestor eforturi li s-a alăturat WAP (Societatea Mondială pentru Protecţia Animalelor), pentru proiectul “Salvarea urșilor captivi” – cel mai mare proiect de salvare, îngrijire și bunăstare a ursului brun, din Europa.

Latest news
știri