-0.1 C
București
vineri, 27 decembrie, 2024

VIDEO | Filmare în premieră mondială cu moartea unei specii de cameleon. Explozie de culoare pe corpul animalului: E ceva ce nu s-a mai observat vreodată în sălbăticie

Au fost surprinse imagini în premieră cu moartea unei specii de cameleon în sălbăticie.

Animalele care își pot schimba culoarea sunt observate mai des decât ați crede. În timp ce ochii renilor își schimbă culoarea în timpul iernii, peștii se pot înnegri de furie. Totuși, cei mai interesanți rămân cameleonii. Realizatorii de documentare au fost martorii morții cameleonului lui Labord (Furcifer labordi). Acesta a fost surprins în ultimele clipe ale vieții sale, conform IFL Science.

„La revizuirea imaginilor, am fost uimiți și mișcați de spectacolul colorat pe care l-au filmat. E ceva ce oamenii de știință nu au mai observat vreodată în sălbăticie”, au spus producătorul Valeria Fabbri-Kennedy și Chris Raxworthy, herpetolog la Muzeul American de Istorie Naturală, pentru Live Science.

Folosind fotografii time-lapse, echipa a înregistrat ultimele ore pline de culoare din viața cameleonului. A fost vorba de un exemplar din pădurea Kirindy din vestul Madagascarului. Cercetătorii l-au filmat când și-a depus ouăle și le-a acoperit pentru a le proteja de condițiile meteorologice din Madagascar. Clipul face parte din noul documentar PBS Big Little Journeys.

„Femelele își pun toată energia în producerea de ouă. Acestea trebuie să treacă prin lunga secetă în timp ce sunt sub pământ”, au spus Fabbri-Kennedy și Raxworthy. „Ei mor în doar câteva ore de la depunerea lor, deoarece mai au puține resurse.”, spun cei doi.

Filmare în premieră cu moartea unui cameleon

Explozia de culoare are loc datorită mai multor straturi de celule ale pielii. Potrivit Wired, stratul superior este transparent, în timp ce straturile de dedesubt conțin celule cunoscute sub numele de cromatofori. Fiecare cromatofor are un fel diferit de pigment. Unii sunt mai adânci și conțin melanină, în timp ce cei de deasupra pot avea pigmenți galbeni sau roșii. Când cameleonul își schimbă temperatura sau starea de spirit, sacii care conțin pigmenții sunt declanșați de sistemul nervos. Acesta produce o întreagă gamă de culori pe corpul unui cameleon.

„În timpul morții, semnalele nervoase continuă să se transmită și să schimbe forma celulelor pielii. Se creează modelele haotice”, au spus Fabbri-Kennedy și Raxworthy.

Cameleonul lui Labord este o specie de cameleon neobișnuită. În primul rând, are o durată de viață de doar patru până la cinci luni. Specia își petrece mai mult din viață în stadiul de ou, timp de 9 luni. Potrivit The Guardian, puii apar de obicei în noiembrie. Ei pot să se reproducă două luni mai târziu. Până în februarie, ei prezintă semne de îmbătrânire și chiar cad din copaci din cauza aderenței slăbite.

Experții cred că această durată de viață scurtă ar putea fi pentru a face față variațiilor dure de sezon prezente în Madagascar.

spot_img
Latest news
știri