12.7 C
București
luni, 14 octombrie, 2024

”Cadouri” din Bulgaria: deșeuri din aluminiu, deșeuri din hârtie și gunoi

Resturi de aluminiu, de hârtie și mult gunoi: aproximativ 34.620 de kilograme de deșeuri au fost descoperite de către polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu.

La ”eveniment” au participat și angajații Gărzii de Mediu Giurgiu.

Gunoaiele continuă să fie trimise în România, iar, de data aceasta, au fost descoperite de către oamenii legii, în urma unor controale efectuate asupra mijloacelor de transport.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au controlat luni, 24 mai, pe sensul de intrare în ţară, două automarfare, conduse de către doi cetățeni bulgari, în vârstă de 31, respectiv 39 de ani, precizează Capital.ro.

Șoferii nu avea acte pentru cele 34.620 de kilograme de deșeuri din aluminiu și hârtie

După ce au fost efectuate controalele respective, șoferii nu au putut prezenta documentele de transfer pentru cele 34.620 de kilograme de deșeuri din aluminiu și hârtie, conform prevederilor legale, mai arată sursa citată.

Oamenii legii au decis să ceară sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Giurgiu, din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că un automarfar transporta cantitatea de 18.840 de kilograme deșeuri din aluminiu, iar celălalt transporta 15.780 de kilograme deșeuri din hârtie. Ambele transporturi erau încărcate din Bulgaria și ambele au stârnit suspiciuni cu privire la legalitatea încărcăturii.

De asemenea, s-a ajuns la concluzia că respectivele transporturi porneau din Bulgaria, iar punctul terminus ar fi reprezentat o societate comercială de pe raza județului Olt.

În momentul în care polițiștii de frontieră au intervenit, cei doi șoferi au prezentat documentațiile de notificare pentru circulația transfrontalieră.

Cu toate acestea, actele erau incomplete, motiv pentru ca autoritățile de control au interzis accesul autovehiculelor pe teritoriul țării noastre.

spot_img
Latest news
știri