-0.1 C
București
vineri, 27 decembrie, 2024

Medicii din Sibiu vor efectua teste gratuite pentru diagnosticarea bolilor inflamatorii cronice

Cei mai predispuși la dezvoltarea afecțiunilor pulmonare sunt fumătorii

Specialiştii Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu au anunțat că vor efectua, în cursul acestei săptămâni, spirometrii gratuite în mall-urile din oraş, scrie News.ro.

Această investigaţie este necesară pentru diagnosticarea bronhopneumopatiei cronice obstructive (BPOC) – o boală inflamatorie cronică.

Noile teste care vor fi efectuate în Sibiu sunt recomandate mai ales persoanelor care fumează

Afecțiunea este strâns legată de cantitatea de tutun fumată pe zi, cât şi cu numărul de ani de fumat.

Specialiştii unităţii medicale din Sibiu au explicat că spirometria este un test simplu, neinvaziv.

Prin urmare, persoanele expiră într-un dispozitiv şi primesc pe loc rezultatul investigaţiei, din care rezultă capacitatea funcţională a plămânilor.

Medic pneumolog: ”Bolile obstructive cronice respiratorii evoluează treptat şi este indicat ca funcţia pulmonară să fie monitorizată regulat”

Este important ca cei care sunt fumători, chiar dacă nu resimt încă simptome îngrijorătoare, să vină la controale periodice, precum şi efectuarea acestor spirometrii, întrucât astfel putem preveni o deteriorare accentuată a capacităţii pulmonare. În plus, bolile obstructive cronice respiratorii evoluează treptat şi atunci este indicat ca funcţia pulmonară să fie monitorizată regulat”, a declarat doctorul Sebastian Buga, medic pneumolog Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Cauzele bronhopneumopatiei cronice obstructive

Fumatul: Principalul factor de risc, responsabil pentru 85-90% dintre cazuri.

Expunerea la poluanți: Fumul de lemn, praful, chimicalele și poluarea aerului.

Factorii genetici: Deficitul de alfa-1 antitripsină, o proteină care protejează plămânii.

Infecții respiratorii: Infecțiile frecvente în copilărie pot contribui la dezvoltarea BPOC.

spot_img
Latest news
știri