30 C
București
luni, 17 iunie, 2024

Volkswagen amână lansarea unui model electric, invocând ”schimbarea dinamicii pieței”

Compania nu a oferit detalii suplimentare

Compania germană Volkswagen a anunțat că va amâna lansarea modelului electric ID 7 în SUA și Canada pe termen nedeterminat, invocând “schimbarea dinamicii pieței”, fără a detalia, titrează Biziday.

Volkswagen se angajează să facă alegeri orientate spre piață, ascultând în același timp clienții noștri. Întrucât dinamica pieței continuă să se schimbe, Volkswagen amână introducerea sedanului ID.7 în SUA și Canada”, a transmis compania germană prin intermediul unui comunicat de presă.

Noul model electric este deja disponibil în Europa

Cu toate acestea, Volkswagen nu a oferit un nou termen pentru lansarea acestui model, disponibil deja în Europa.

Amânarea vine într-un moment în care cererea de pe piață pentru automobilele electrice pare să fie în scădere.

Lipsa unor opțiuni cu adevărat accesibile și dificultățile legate de infrastructura de încărcare înseamnă că există încă o reticență la achiziția acestor mașini.

Ford, General Motors și Mercedes își regândesc planurile privind vehiculele electrice

Reuters explică faptul că constructorii auto la nivel mondial, inclusiv Ford, General Motors și Mercedes, își regândesc planurile privind vehiculele electrice, în condițiile în care sectorul se luptă cu încetinirea cererii, pe măsură ce subvențiile ce sprijineau achiziția acestora s-au diminuat în numeroase state occidentale.

În schimb, aceștia se vor concentra asupra modelelor hibride și pe benzină, cel puțin pe termen scurt.

spot_img
Latest news
știri