11.3 C
București
vineri, 17 mai, 2024

Ministrul Mediului: ”Sudul României se transformă într-un deșert Sahara”

Mircea Fechet: ”Avem pierderi semnificative în agricultură, recolte compromise, risc mai mare pentru incendii de vegetație și inclusiv lipsa apei, fie că vorbim de apă potabilă, ori pentru industrie sau irigații”

Într-un recent articol publicat de ECSR.ro, Ministrul Mediului atrage atenția asupra unei provocări majore cu care se confruntă România: pierderea constantă a suprafețelor semnificative de terenuri agricole.

Potrivit declarațiilor oferite de Mircea Fechet, schimbările climatice fac ca sudul României să se transforme într-un ”deșert Sahara”, iar România pierde în fiecare zi suprafețe însemnate de terenuri agricole.

Pentru a combate acest fenomen alarmant, ministrul Mediului a vorbit despre importanța impăduririlor, ca soluție viabilă și realizabilă

În acest sens, încurajarea și dezvoltarea proiectelor de reîmpădurire devin esențiale pentru a proteja și conserva terenurile agricole și a menține un echilibru sustenabil între dezvoltarea economică și conservarea mediului înconjurător.

Sudul României se transformă într-un deșert Sahara, la o scară mai mică, e adevărat, dar în fiecare zi pierdem suprafețe însemnate de terenuri agricole, fenomen pe care îl putem combate într-un singur fel, prin împăduriri, prin plantații de arbori pe toate aceste terenuri, cu speranța că reușim să le salvăm”, a declarat Ministrul Mediului la Digi24.

Ministrul Mircea Fechet speră să impădurească 56.000 de hectare cu ajutorul fondurilor provenite din PNRR

În urma unei întrebări cu privire la suma de bani cheltuită din PNRR pentru împădurire, ministrul a afirmat că nu poate furniza o cifră exactă în acest moment.

Cu toate acestea, el a precizat că, până la încheierea programului, ar trebui să fie împădurite 56.000 de hectare de terenuri noi, care nu au fost niciodată împădurite sau care au suferit calamități și necesită noi campanii de plantări.

spot_img
Latest news
știri