6.7 C
București
luni, 9 decembrie, 2024

O companie din Germania vrea să lanseze primul serviciu de taxiuri zburătoare

Serviciul va fi lansat la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024

Compania germană Volocopter intenționează să lanseze primul serviciu comercial de taxiuri zburătoare la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Anunțul a fost făcut în cadrul Paris Air Show, cel mai important spectacol aerian din lume, care s-a desfășurat săptămâna trecută.

În mod obișnuit, evenimentul este axat pe avioane militare și comerciale, dar producătorii de aeronave electrice cu decolare și aterizare verticală (eVTOL) au fost, de asemenea, prezenți pentru a demonstra siguranța produselor lor.

Până în prezent, niciun producător de taxiuri zburătoare nu a primit aprobarea de a intra pe piață, însă Volocopter are potențialul de a fi primul

Potrivit Reuters, companiile trebuie să obțină aprobarea autorităților de reglementare și să convingă consumatorii că aceste aeronave sunt sigure, în contextul în care finanțarea din partea investitorilor a fost redusă.

Înainte de lansare, compania trebuie să supună aeronava lor unor teste intensive în condiții meteorologice și să prezinte mii de pagini de documentație Agenției UE pentru Siguranța Aviației. Aceste teste meteorologice riguroase vor avea loc în Germania, luna viitoare, cu un pilot și un pasager.

2024 va marca centenarul Jocurilor de la Paris din 1924 și a șasea ediție olimpică găzduită de Franța (trei vara și trei iarna)

Procesul de votare pentru aceste Jocuri a început în 2015.

Cinci orașe și-au depus candidatura, dar Hamburg, Roma și Budapesta s-au retras, lăsând în cursă doar orașele Paris și Los Angeles.

spot_img
Latest news
știri