3.8 C
București
luni, 25 noiembrie, 2024

Petiție adresată Ministerului Educației: Este nevoie de introducerea de cursuri de prim ajutor în școli

Petiția a fost inițiată de membrii Declic: În România există doar un curs opțional de Educație pentru Sănătate, la care participă mai puțin de 10% dintre actualii elevi, viitori adulți.

Comunitatea Declic a organizat o acțiune cu scopul de a atrage atenția asupra importanței introducerii cursurilor de prim ajutor în școli.

Sub denumirea ”Resuscitaţi cursurile de prim ajutor din şcoli”, evenimentul a avut loc în fața sediului Ministerului Educației.

Aici, membrii Declic au efectuat demonstrații practice de acordare a primului ajutor pe manechine.

Acestea au inclus tehnici precum loviturile inter-scapulare, manevra Heimlich și compresiile toracice, prezentate în plină stradă.

Declic: ”Fără cursuri de prim ajutor în școli, orice copil care are un accident, riscă să și moară”

Scopul principal al acțiunii a fost de a solicita Ministerului Educației, condus de Ligia Deca, să îndeplinească obligația de a introduce cursuri de prim ajutor pentru elevi, profesori și personalul non-didactic în școli, începând chiar din acest an școlar.

Comunitatea Declic a luat și inițiativa de a distribui o petiție care susține introducerea cursurilor, petiție semnată de aproape 50.000 de cetățeni.

Petiția poate fi semnată aici

Fără cursuri de prim ajutor în școli, orice copil care are un accident, riscă să și moară. 95% dintre persoanele din România care intră în stop cardio respirator mor, pentru că majoritatea covârșitoare (80%) a celor din jur nu știu să acorde primul ajutor”, se arată în textul petiției.

Reprezentanții organizației au subliniat că, cu mai bine de două luni de la promulgarea noilor legi ale educației, care prevăd implementarea cursurilor de prim ajutor în școli, situația s-a agravat.

Ei au adus în atenție faptul că în România, peste 70.000 de persoane mor anual din cauza lipsei acordării primului ajutor, iar 8 din 10 români nu sunt familiarizați cu aceste tehnici vitale.

Mai mult, fiecare minut în care nu se acordă ajutor medical scade șansele de supraviețuire cu 10%.

spot_img
Latest news
știri