14.9 C
București
joi, 16 mai, 2024

Aspretele încă supraviețuiește în Vâlsan. Alex Găvan și o echipă de cercetători au făcut din nou un inventar al speciei. Descoperire istorică | FOTO

Aspretele a atras în ultimii ani atenția alpinistului Alex Găvan, care în prezent se ocupă de conservarea speciei. Astfel, în cadrul unui proiect al Fundației care îi poartă numele s-au efectuat noi cercetări pe râul Vâlsan. Acestea au demonstrat nu doar că specia încă supraviețuiește, ci chiar se înmulțește cu succes, potrivit Antena 3 CNN.

Proiectul din acest an a reunit cercetători români și nemți și a urmărit să numere exemplarele pe sectoare. Oamenii de știință au împărțit zona de interes în 21 de sectoare, iar în primul dintre acestea au descoperit un număr record de exemplare de asprete.

Foto – Facebook DC Diaconu (Conf.univ.dr. Daniel Constantin DIACONU)

Aspretele încă trăiește în Vâlsan. Record de exemplare

Folosind o metodă științifică de pescuire, cercetătorii au capturat nu mai puțin de 56 de exemplare de asprete. Peștii au fost măsurați, cântăriți, după care au fost eliberați.

Foto – Dan Dinu Facebook

Comparativ, râul a fost împărțit tot în 21 de sectoare și într-un proiect de anul trecut, care a urmărit același lucru, însă, la acea vreme, cercetătorii au găsit doar 27 de exemplare de asprete în tot râul.

Descoperirea este astfel una dreptul istorică, ce dovedește că aspretele dorește să-și continue viața pe Pământ.

Potrivit oamenilor de știință, numărul ridicat de pești din acest an arată două lucruri: mediul le e prielnic și se înmulțesc.

Foto – Facebook DC Diaconu (Conf.univ.dr. Daniel Constantin DIACONU)

Fundația lui Alex Găvan are în vedere să realizeze un sanctuar, în care aspretele să fie vedetă. Momentan, însă, se dorește reproducerea peștelui în captivitate. Acest deziderat nu s-a reușit la jumătatea secolului trecut, atunci când peștele a fost descoperit.

Potrivit reprezentanților Fundației, buna conservare a peștelui va ajuta nu doar comunitatea locală, ci întreaga Românie.

„Alături de o echipă internațională multidisciplinară (Ihtiologi, biologi, geografi, hidrologi, specialiști în comunicare, etc.) am desfășurat o activitate de determinare a caracteristicilor hidraulice și morfologice ale râului Vâlsan și a albiei acestuia. Vedeta a fost însă Romanichthys valsanicola – Aspretele.

Felicitări întregii echipe conduse de Alex Gavan, precum și alese mulțumiri domnului inginer Georg Hermannsdorfer pentru informațiile tehnice împărtășite“, a scris pe Facebook conferențiarul universitar Daniel Constantin Diaconu, care predă la Facultatea de Geografie, Universitatea din București.

Foto – Dan Dinu Facebook

Singurul pește a cărui denumire în alte limbi e la fel ca cea din română

Aspretele a fost descoperit în august 1956 de către Nicolae Stoica. Acesta era student în anul II la Facultatea de Biologie din București, iar pe timpul pregătirii unei lucrări despre speciile piscicole din baznul superior al Vâlsanului, a făcut celebra descoperire.

În trecut, specia era răspândită și pe râurile Argeș și Râul Doamnei, însă din cauza construirii hidrocentralelor, aspretele a dispărut. În prezent, peștele mai trăiește doar pe un segment de câțiva kilometri ai râului Vâlsan.

Specia este o fosilă vie, cu vârstă de peste 65 de milioane de ani, adică din perioada ultimilor dinozauri.

Numele științific de Romanichthys valsanicola este format din Romanichthys, care provine din neolatinul romani, romanicus = românesc + grecescul ichthys = pește și valsanicola o latinizare a numelui râului Vâlsan, potrivit Wikipedia.

Denumirea științifică a speciei se traduce ca „pește românesc de pe valea Vâlsanului”. Denumire populară de asprete este dată după solzii săi aspri. Este singurul pește a cărui denumire în mai multe limbi este identică cu cea din limba română: asprete.

Foto – Dan Dinu Facebook
spot_img
Latest news
știri