3.7 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

Şaptesprezece exemplare de păsări din specii strict protejate de lege au fost găsite de poliţişti într-o casă din Ilfov

Toate exemplarele au fost eliberate în mediul natural

Şaptesprezece exemplare de păsări din specii strict protejate de lege au fost găsite de poliţişti la locuinţa unui bărbat din Domneşti, judeţul Ilfov, acestea fiind eliberate în natură.

Potrivit HotNews, este vorba despre 5 scatii, 7 sticleţi, 1 florinte, 1 cinteză şi 3 mugurari, păsări protejate de lege, prin O.U.G. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale a florei şi faunei sălbatice.

Poliţiştii Biroului Protecţia Animalelor Ilfov au deschis un dosar de urmărire penală

În cauză, poliţiştii Biroului Protecţia Animalelor Ilfov au deschis un dosar de urmărire penală, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul, comerţul sau schimburile în orice scop al exemplarelor luate din natură în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic”, se arată în comunicatul publicat de IPJ Ilfov.

La control a fost prezentă şi o echipă din cadrul Direcţiei Biodiversitate a Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu

Împreună cu reprezentanţi ai poliţiei şi un biolog din cadrul Societăţii Ornitologice Române, a fost identificat un număr de 17 exemplare de păsări, din speciile mugurar, sticlete florinte, cinteza şi scatiu, ce erau deţinute ilegal de către persoana în cauză. Toate aceste specii de păsări sunt specii protejate, de interes naţional care necesită o protecţie strictă. Având în vedere aceste aspecte, exemplarele au fost eliberate în mediul natural şi s-a formulat sesizare penală în conformitate cu prevederile legii”, au spus, la rândul lor, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu.

spot_img
Latest news
știri