5.2 C
București
marți, 3 decembrie, 2024

Cum ar putea reciclarea să devină un real succes

Reciclarea ar trebui să aibă loc din momentul în care sunt aruncate la gunoi deșeurile. Asta pentru ca procesul ulterior să fie unul de succes, dar și mai simplu. Multe dintre deșeurile menajere care se amestecă cu plasticul fac imposibilă reciclarea acestuia.

Studiul legat de reciclare arată că este nevoie de măsuri la scară mare pentru ca aceasta să aibă succes. Asta pentru că în toată Europa coșurile de gunoi reziduale sunt pline de materiale reciclabile și de deșeuri alimentare. Iar în Polonia în urma analizei de mai sus s-a decis înființarea SORAB, care este un sistem de management regional al deşeurilor. Mai exact sunt 10 municipii care s-au unit pentru aceasta inițiativă. Aceasta datează din 1978 și are peste 50 de angajați și peste 150 de contractori. Deservește nu mai puțin de 525.000 de oameni. Cei de la SORAB militează pentru primirea de deșeuri și din alte localități. Dar și tratarea acestora într-un mod ecologic și cât mai economic cu putință. De asemenea și tratarea și rafinarea materialelor din sectorul privat reprezintă o prioritate pentru SORAB. Dar și primirea, tratarea și eliminarea solurilor contaminate.

Suedia vrea să recicleze 65% din deșeurile menajere până în 2035

În același fel a fost construită și uzina de sortare a deșeurilor de la Brista. Pentru că noul obiectiv al UE este acela ca 65% din total deşeurilor menajere municipale să fie reciclate până în 2035. Se urmărește de asemenea ca în 2045, emisiile nete din Suedia de gaze cu efect de seră să fie zero. Pentru a atinge acest scop incinerarea trebuie să fie fără gaze fosile. Așa a apărut această uzină, construită în 2020 în cooperare cu Stockholm Exergi. A început producția regulată în 2021 și este proiectată pentru a primi 140 000 tone de deșeuri menajere. 11.000 de tone de plastic și 2.500 de tone de metal sunt sortate anual. 11.000 de tone de plastic reduc emisiile de CO₂ fosil cu aproximativ 22.000 de tone, spun specialiștii. Suedezii spun că pentru a crește capacitatea de reciclare, tehnologia de sortare a deșeurilor menajere reziduale ar trebui să fie aplicată.

Norvegia cere ajutor pentru reciclare

În Norvegia lucrurile sunt ceva mai complicate. În sensul în care autoritățile spun că nu se pot atinge obiectivele UE cu colectare separată fără ca țara să primească ajutor. Obiectivele UE de reciclare de 55 – 65 % și pregătirea pentru reutilizare a deseuri municipale. Asta ar însemna o combinație de separare și colectare a deşeurilor, iar pentru asta este necesară tehnologia de sortare. Astfel, un container de sortare centrală, ar putea crește reciclarea.

Analizele de colectare și sortare a deșeuri de ambalaje din plastic în Norvegia arată că:

• Separarea medie a surselor este de 36 % (2020)

• Cele mai bune practici de separare a surselor se încadrează la 40 – 50 %

• Centrale de sortare sunt 65 – 80 %

Calitatea materialelor plastice sortate este de două feluri. Pe de o parte este plasticul murdar și de cealaltă cel care poate fi curățat în instalația de spălat înainte de reciclare. La acest moment, în Norvegia s-a adoptat o nouă reglementare națională. Cu cerințe obligatorii privind colectarea separată a deșeurilor. Dar și cu privire la colectarea separată a deșeurilor din plastic care poate fi înlocuită cu alte sisteme care să permită niveluri ridicate de reciclare.

spot_img
Latest news
știri