11.8 C
București
marți, 14 mai, 2024

Zgomotul de fond al Universului a fost auzit pentru prima dată de cercetători

Ceea ce specialiști numesc zgomot de fond al Universului, adică vârtejul de găuri negre a fost înregistrat pentru prima dată. Totul datorită unei tehnici noi de detectare a undelor.

Astronomii spun că acest lucru deschide ”o nouă fereastră către Univers”. Practic cele mai mari două radiotelescoape din lume au fost folosite pentru a capta aceste vobrații. Lucrarea legat de aceste sunete a fost publicată simultan în mai multe reviste. Undele gravitaționale, sunt deformaţii minuscule ale spaţiului-timp. Specialiștii spun că sunt asemănătoare cu ondulaţiile apei de la suprafaţa unui iaz. Ele se propagă cu viteza luminii, sunt provocate de evenimente cosmice violente. Mai exact coliziunea a două găuri negre este cea care poate provoca aceste unde. Chiar și așa, semnalul lor este extrem de slab. Acum 8 ani, detectoarele de unde gravitaţionale Ligo (SUA) şi Virgo (Europa) au detectat prima data trepidațiile foarte scurte. Adică mai puţin de o secundă s-au înregistrat coliziuni dintre găuri negre stelare.

Fenomenul este unul de amploare

Acum, însă este un semnal mult mai prelungit în timp trădează un fenomen de mai mare amploare. El a fost captat de o reţea de radiotelescoape din Europa, America de Nord, India, Australia şi China. Specialiștii spun că sunt unde gravitaţionale generate de găuri negre. „De câteva milioane până la câteva miliarde de ori mai mari decât masa Soarelui„, a spus unul dintre ei. S-a folosit chiar și un instrument nou în această procedură. Este vorba despre pulsarii din Calea Lactee. Este vorba despre stele care au particularitatea de a avea o masă de unu la doi Sori. Practic ele sunt comprimate într-o sferă cu un diametru de aproximativ zece kilometri.

Nu este o întâmplare

Doar că ele se învârt cu mare viteză, până la 700 de rotaţii pe secundă, explică cercetătorul de la CNRS. Iar această rotație este cea care produce radiaţii magnetice la poli. În același fel ca razele unui far, care pot fi detectate prin intermediul undelor radio. Așa se face că la fiecare rotație, pulsarii trimit „bipuri” ultra-regulare. Sunt practic, ca niște ceasuri natural, spun specialiștii. Așa au reușit cercetătorii să măsoare o perturbare minusculă a ticăitului lor, în mai bine de 20 de ani. „Măsurătorile nu ne permit încă să spunem dacă acest zgomot trădează prezenţa câtorva perechi de găuri negre. Sau a unei întregi populaţii”, spun specialiștii. ”Există mai puţin de o şansă la un milion ca acest lucru să se întâmple din întâmplare”. Spun cei de la Observatoire de Paris, CNRS, CEA şi universităţile Orléans şi Paris Cité, într-un comunicat de presă.

spot_img
Latest news
știri