2.6 C
București
joi, 26 decembrie, 2024

Furtuna tropicală Idalia se îndreaptă către Florida, amenințând să devină uragan

Autoritățile au emis alerte și stări de urgență în vestul Floridei și în Mexic

Furtuna tropicală Idalia, care s-a format duminică în apele Caraibelor, în apropiere de sud-estul Mexicului, urmează să avanseze către Florida.

Se proconizează că fenomenul meteo va ajunge miercuri, sub forma unui uragan, anunţă Centrul Naţional american al Uraganelor (NHC), relatează AFP, citat de G4 Media.

O alertă de uragan a fost emisă pentru mare parte din a vestul Floridei, unde guvernatorul Ron DeSantis a declarat starea de urgenţă în 33 de comitate.

Turismul a fost afectat de furtuna tropicală Idalia

În statul mexican Quintana Roo, unde se află Cancun şi alte staţiuni balneare pe coasta Mexicului, Idalia a adus precipitaţii şi mase de nori, care au dat peste cap planurile turiştilor în acest ultim weekend al vacanţei de vară.

În cursul weekendului trecut, uraganul Hilary, care a atins categoria 4 din 5 pe scara Saffir-Simpson – între 210 şi 250 de kilometri pe oră -, a lovit statul mexican Baja California, pe coasta Oceanului Pacific.

Fenomenul a dus la decesul unei persoane şi a avariat infrastructuri, după care a intrat pe teritoriul american.

În 2022, un uragan a ucis 150 de persoane

Mexicul este afectat anual de uragane atât pe coasta pacifică, cât şi atlantică, în general din mai pană în noiembrie.

În Statele Unite, Florida a fost lovită anul trecut de uraganul Ian, clasat de categoria 5, care a ucis 150 de oameni şi a cauzat pagube importante în traiectoria sa, în sud-vestul acestui stat.

spot_img
Latest news
știri