5.9 C
București
duminică, 8 decembrie, 2024

O companie germană a primit aprobarea pentru primul taxi zburător

Compania va lansa zboruri comerciale în UE până în 2025

Lilium, o companie germană producătoare de taxiuri aeriene, a primit aprobarea autorităţilor de reglementare pentru a proiecta şi opera vehiculele sale electrice cu decolare şi aterizare verticală, transmite CNBC, citat de Mediafax.

Firma de taxi Lilium a primit aprobarea din partea Agenţiei pentru Siguranţa Aviaţiei a Uniunii Europene, o licenţă cu condiţii speciale

Acestă licență conferă companiei capacitatea de a-şi proiecta şi fabrica aeronavele, în locul regulilor oficiale pentru industrie, care au fost convenite şi implementate.

Este o etapă cheie pentru industrie, care lucrează de câţiva ani pentru a pregăti astfel de vehicule pentru comercializare.

Luc Tytgat, director general interimar al agenţiei UE, a declarat că ”stabileşte regulile potrivite pentru operaţiuni şi se îngrijeşte de elementele de mediu, inclusiv de zgomot, asigurându-se, desigur, că sunt îndeplinite standarde înalte de siguranţă”.

În acelaşi timp, ne ferim să creăm bariere în calea pătrunderii pe această nouă piaţă şi am lucrat în parteneriat cu Lilium, într-un timp solicitant. Aş dori să o felicit pe Lilium pentru obţinerea acestei aprobări de organizaţie de proiectare, care promovează activitatea de aviaţie electrică a Europei”, a adăugat directorul general interimar al agenţiei UE.

Maşinile zburătoare au fost multă vreme obiect de ficţiune

În cazul lui Lilium, vehiculele sale sunt destinate mai degrabă călătoriilor interne între oraşe, decât zborurilor între ţări.

Compania se confruntă cu o concurenţă acerbă din partea marilor jucători aerospaţiali Boeing şi Airbus, precum şi startupul german Volocopter, care lucrează şi la un taxi aerian cu decolare şi aterizare verticală.

spot_img
Latest news
știri