7.3 C
București
vineri, 31 ianuarie, 2025

Bucureștiul, unul dintre cele mai afectate orașe de încălzirea climatică

Un studiu pan-european avertizează că peste o mie de decese anuale ar putea fi provocate de caniculă în Capitală, dar măsurile preventive ar putea reduce semnificativ impactul

Capitala se numără printre orașele europene cu cea mai mare creștere a ratei mortalității asociate încălzirii climatice, potrivit unui studiu pan-european publicat de Nature și citat de Biziday.

O echipă extinsă de cercetători din institute publice europene a modelat impactul încălzirii globale asupra orașelor dens populate de pe continent.

Studiul subliniază riscul crescut al mortalității provocate de caniculă, având în vedere scenariile climatice care prevăd o creștere medie a temperaturilor globale cu 2-3 grade Celsius până la sfârșitul secolului.

În cel mai pesimist scenariu, încălzirea globală ar putea duce la 2.3 milioane de decese suplimentare pe an în Europa, din cauza încălzirii globale

Atena, Madrid și Roma vor fi cele mai afectate metropole, dar Bucureștiul este și el în top, cu o rată de +55 de decese pe an la suta de mii de locuitori ceea ce, la actuala populație de două milioane de locuitori, ar însema peste o mie de decese pe an provocate doar de caniculă și doar în București.

La nivelul țării, schimbările climatice ar produce o creștere netă (este scăzut numărul deceselor provocate de vremea rece, iarna), a numărului de decese cu 81 la suta de mii de locuitori, deci de aproximativ 16 mii de persoane pe an.

Dar, mai arată studiul, aceste decese ar putea fi reduse cu cel puțin două treimi dacă s-ar lua măsuri preventive.

În ultimii 2 ani, temperaturile globale au depăşit ţinta de 1.5°C

Temperatura medie globală a depășit pragul de 1.5°C în ultimii doi ani, iar 2024 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, potrivit unui observator al UE.

Deși acest prag nu a fost depășit definitiv, Serviciul Copernicus avertizează că ne apropiem periculos de mult.

Temperaturile record au amplificat fenomenele extreme, provocând dezastre majore pe toate continentele, cu pagube de peste 300 de miliarde de dolari.

2025 este prognozat să fie printre cei mai calzi trei ani din istorie, menținând tendința îngrijorătoare a încălzirii globale.

spot_img
Latest news
știri