1 C
București
vineri, 27 decembrie, 2024

Mașinile electrice nu vor rezolva problema aglomerației din trafic

Vehiculele electrice vor consuma, în medie, mai puțin de 5 eurocenți pe kilometru, față de puțin peste 10 eurocenți în cazul mașinilor cu motoare pe benzină și motorină

Deși sunt foarte promovate, mașinile electrice nu vor rezolva problema traficului infernal și a aglomerației.

Conform raportului emis de Ministerul Transporturilor, se estimează că patru din cinci vehicule vândute la nivel național până la finalul deceniului vor fi electrice.

Costurile reduse de funcționare îi determină pe tot mai mulți șoferi să aleagă vehicule cu încărcare electrică

Potrivit Ministerului britanic al Transporturilor, una dintre principalele cauze care stimulează creșterea utilizării mașinilor electrice în trafic constă în costurile reduse de funcționare, fapt ce determină șoferii să aleagă această opțiune în defavoarea transportului în comun, chiar și pentru distanțe scurte.

În ceea ce privește costurile de consum, guvernul estimează că vehiculele electrice vor consuma, în medie, mai puțin de 5 eurocenți pe kilometru, față de puțin peste 10 eurocenți în cazul mașinilor cu motoare pe benzină și motorină.

 Analiza, publicată la sfârșitul săptămânii trecute, estimează că guvernul va plăti până la 78 de miliarde de lire sterline în următorii doi ani pentru traficul congestionat, multe peste previziunile din martie, de 52 de miliarde de lire sterline.

22% din vehiculele vândute de producătorii auto trebuie să fie electrice începând cu anul 2024

Potrivit planurilor guvernului, 22% din vehiculele vândute de producătorii auto trebuie să fie electrice începând de anul viitor, urmând ca procentul să crească treptat la 80%, până în 2030.

Producătorii care nu pot atinge obiectivele anuale trebuie fie să vândă în anul următor mai multe mașini electrice, fie să ia credite de la alte companii sau să plătească o amendă de 15.000 de lire pentru fiecare vehicul.

Unii producători auto au transmis că nu vor putea îndeplini aceste obiective în primul an și au solicitat guvernului să revizuiască cerințele.

Alții și-au exprimat temerile că decizia premierului de a amâna interzicerea vânzărilor de mașini cu ardere internă va diminua interesul consumatorilor pentru mașinile electrice.

spot_img
Latest news
știri