Guvernul României cere bani europeni, prin PNRR, pentru proiecte hidroenergetice cu tehnologii învechite, concepute pe vremea fostului dictator Nicolae Ceaușescu. Acestea ar urmă să primească finanțare prin REPowerEU, deși nu îndeplinesc niciun obiectiv de mediu. Barajele hidrotehnice și rezervoarele lor ar spori cu 25% încălzirea globală decât estimarea anterioară.
ONG-urile au prevenit Comisia Euopeana printr-o scrisoare deschisă
28 de ONG-uri și reprezentanți ai societății civile din România au surprins toate aceste aspecte, și multe altele, într-o scrisoare deschisă, trimisă Comisiei Europene în care au prevenit asupra pericolului care planează asupra mediului, dacă aceste proiecte ar primi finanțare. Activiștii de mediu se referă la 11 proiecte hidrotehnice, despre care semnatarii spun la finalul scrisorii că:
Guvernul României vrea bani de la CE pe proiectele lui Ceaușescu
„Fiecare dintre aceste proiecte are un impact negativ substanţial asupra unui număr de corpuri de apă şi situri Natură 2000, precum şi asupra unui număr de specii şi ecosisteme protejate, dintre care unele sunt chiar prioritare. Vă rugăm să respingeţi orice încercare a Guvernului României de a renegocia PNRR sau de a finanţa oricare dintre cele 11 proiecte hidrotehnice prin RePower EU. Am fi bucuroşi să ajutăm Comisia Europeană în această chestiune şi am dori să discutăm cu dumneavoastră următorii paşi cât mai curând posibil”, după cum reiese din respectiva scrisoare. În documentul transmis Comisiei Europene, se mai arată și faptul că aceste baraje ar contribui la creșterea gazelor cu efect de seră, iar finanțarea lor ar fi de neconceput.