3.9 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

Dezastrele naturale din 2022 au cauzat pagube de 313 miliarde de dolari

Dezastrele naturale au provocat pierderi de sute de miliarde de dolari

Un studiu făcut de către brokerul de asigurări Aon, arată că dezastrele naturale din anul 2022 au provocat pierderi economice globale de nu mai puțin de 313 miliarde de dolari. Potrivit aceleiași surse citate de Reuters, mai puțin de jumătate dintre cei care au suferit de pe urma calamităților erau asigurați și au putut să își recupereze pagubele. Pierderile din catastrofe naturale acoperite de sectorul asigurărilor s-au ridicat la 132 de miliarde de dolari, cu 57% peste media secolului al XXI-lea, a adăugat acesta, lăsând un „decalaj” global de protecție de 58%. Cu toate acestea, în timp ce numărul evenimentelor catastrofale precum inundațiile și uraganele a crescut – cel puțin 421 de evenimente individuale, comparativ cu o medie de 396 din 2000 – Aon a spus că decalajul de protecție a fost unul dintre cele mai scăzute înregistrate. „A fost relativ scăzut datorită faptului că multe dintre cele mai costisitoare dezastre au avut loc în țări cu piețe mature de asigurări, cum ar fi SUA sau Europa, în timp ce pierderile în regiunile mai puțin acoperite, cum ar fi Asia, au fost mult sub medie”, a declarat Michal Lörinc, șeful departamentului de catastrofă la Aon.

Uraganul Ian al doilea cel mai scump dezastru natural

Potrivit raportului, 75% din pierderile globale asigurate au avut loc în Statele Unite cu uraganul Ian, care a lovit Florida în septembrie 2022, provocând daune asigurate în intervalul cuprins între 50 și 55 de miliarde de dolari din pierderile economice totale de 95 de miliarde de dolari. Uraganul Ian este al doilea cel mai scump dezastru natural cu care s-a confruntat vreodată sectorul asigurărilor. Aon a estimat că aproximativ 31.300 de oameni au murit din cauza unor catastrofe naturale în 2022, dintre care aproximativ două treimi au fost legate de valurile de căldură severe din Europa între iunie și iulie. În Australia, pierderile asigurate legate de inundații au atins un record de 4 miliarde de dolari, deoarece un model meteorologic asociat cu vremea umedă numit La Niña și-a extins impactul până în 2022, provocând ploi severe și inundații în toată țara. În mod similar, în Pakistan sezonul musonic a provocat precipitații cu 175% peste medie din iulie până în septembrie, a spus Aon, citând Departamentul de Meteorologie local.

spot_img
Latest news
știri