3 C
București
joi, 19 decembrie, 2024

Prima de casare crește cu 15%, se mărește și bugetul pentru panouri fotovoltaice. Ce spune ministrul mediului

Crește prima de casare la programul Rabla și se mărește și bugetul pentru panouri fotovoltaice

Ministrul mediului, Tanczos Barna a declarat la începutul ședinței de Guvern că Programul Rabla Clasic intră într-o nouă etapă și prima de casare va crește cu 15%. Ministrul a făcut aceste precizări la solicitarea premierului Nicolae Ciucă, potrivit Agerpres. Acesta a cerut un update cu privire la toate programele desfășurate de minister. În acest context ministrul Barna a precizat că și sumele alocate pentru achiziția de mașini eletrice vor fi majorate în acest an.  „În cadrul Programului ‘Rabla clasic’, care oferă acel bonus pentru casarea maşinilor vechi şi posibilitatea de cumpărare de maşini clasice, cu motorizare clasică noi, avem bugetul pentru a asigura o creştere cu 15% a primei de casare, aşa cum şi dumneavoastră aţi discutat la ‘Dacia’, cu ocazia vizitei pe care aţi efectuat-o. Avem bugetul pentru a oferi acest sprijin majorat în 2023”, a explicat Tanczos Barna.

S-a redus numărul mașinilor SH pentru prima dată în mulți ani

 „A crescut numărul de maşini noi înmatriculate, a crescut exponenţial numărul de maşini electrice înmatriculate datorită programelor derulate prin Administraţia Fondului pentru Mediu. S-a redus numărul de maşini second-hand pentru prima dată după foarte mulţi ani. Deci, parcul auto din România se întinereşte şi am putea spune că la sfârşitul anului 2023 bifăm inclusiv obligaţia din PNRR. Ne-am asumat că vom scoate peste 250.000 de maşini vechi din circulaţie. Cred că la sfârşitul anului 2023 deja ţinta pentru ’26 va fi atinsă „, a mai spus ministrul. Totodată acesta a precizat că și bugetul pentru instalarea de panouri fotovoltaice va crește. Mai exact vorbim despre 3 miliarde de lei, bani care ar trebui să revină la nu mai puțin de 150.000 de gospodării. Iar din luna martie programul ar trebui să fie demarat. Ministrul a mai explicat care sunt condițiile de aplicare pentru acest program.

Acte necesare pentru panouri fotovoltaice

„Va fi nevoie de carte de identitate, extras de carte funciară, dovada că persoana beneficiară nu are datorii la stat sau la bugetul local, şi, la sfârşitul instalării sistemului fotovoltaic, de certificatul de racordare în calitate de prosumator, practic. Şi cu aceste trei documente, plus dovada că nu are datorie la stat şi la bugetul local, poate să beneficieze de această finanţare „, a declarat Tanczos Barna. Pentru că premierul a cerut ca procesul să fie simplificat și birocrația să fie eliminate, ministrul Mediului spune că s-a aliniat acestor cerinte. „Tocmai de aceea îmbunătăţim şi sistemul informatic cu care am lucrat anul trecut, pentru a prelua din sarcina care era pe umerii AFM prin sisteme informatice mai performante. Trebuie să menţionez că, faţă de 2020 când AFM a avut un pic peste 72.000 de beneficiari, anul trecut au apelat peste 200.000 de cetăţeni la sprijin oferit de AFM, prin diverse programe, începând de la sistemul de fotovoltaice, ‘Rabla’ clasică, ‘Rabla plus la maşini’ sau la ‘Rabla electrocasnic'”, a declarat Tanczos Barna. 

spot_img
Latest news
știri