Imagini incredibile au fost surprinse în Sectorul 1 al Capitalei, acolo unde gunoaiele pare să troneze și câinii vagabonzi în aceiași măsură. Ba mai mult, potrivit avocatei Eliza Ene Corbeanu, aceștia ar fi mușcat o femeie, chiar aseară, însă autoritățile nu par deranjate de acest aspect. Avocata spune că a făcut mai multe sesizări și la Poliția Locală Sector 1, chiar și la Garda de mediu, însă nicio măsură nu a fost luată. Terenul, care aparține unei firme care va construi cel mai probabil un bloc pe el, a devenit loc pentru depozitat gunoaie, iar câinii vagabonzi se ascund acolo. Doar că uneori devin agresivi și mușcă pe cei care le ies în cale. Chiar și în această dimineață, avocata a mai trimis o petiție în care explică ce se întâmplă autorităților în speranța că acestea vor lua măsuri.
Deșeuri de la construcții și cadavre de animale aruncate în Sectorul 1
„Pe Șoseaua București Târgoviște, nr.11G există un teren viran, neîmprejmuit, pe care se depozitează, în mod regulat deșeuri : materiale de construcții, obiecte de mobilier, resturi alimentare, cadavre de animale, iar proprietarul acestuia nu a luat nicio măsură de curațare a zonei și de împrejmuire a acesteia 2. Potrivit panoului privind autorizația de construire identificat pe respectivul teren, proprietarul este SC RRG CAPITAL SRL, identificată cu J40/18323/2007 și CUI 22493872, cu sediul în Splaiul Unirii, nr.64, sector 4, tel.0733.399.900, email . office@rrg.ro, această societate opținând o autorizație de construire a trei clădiri cu funcțiunea de locuințe colective, cu regim de înălțime P+8 etaje. 3. Fac precizarea că terenul în discuție se află pe malul Lacului Străulești, iar deșeurile reprezintă un real pericol pentru speciile de păsări din zonă, dar și pentru calitatea apei.
ASPA sesizată despre situație, nicio măsură nu a fost luată
4. Tot pe acest teren abandonat și neîmprejmuit se adăpostesc mai mulți câini fără stăpân, a căror prezența am reclamat-o în nenumărare rânduri atât către ASPA, cât și către Poliția locală sector 1, însă nu s-a luat nicio măsură în privința acestora (câinii respectivi sunt agresivi și atacă locuitorii din zonă care au curajul de merge pe jos în aceste condiții). În speranța că veți lua toate măsurile legale pentru remedierea acestor nereguli, atașez prezentei cereri și fotografii care fac dovada celor susținute”, a precizat avocata în petiție. Incidentul vine după ce acum câteva săptămâni o femeie a fost mușcată mortal de o haită de câini vagabonzi care își făceau veacul în zona lacului Morii și despre care autoritățile locale știau.