2.8 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

Apartamentele verzi, prietenoase cu mediul, dar ignorate de autorități

Ne dorim locuințe verzi, încurajăm o ”emancipare” care să aibă ca permanent scop protejarea mediului și a naturii. Evoluăm, ne modernizăm, respectăm natura, dar ne lovim de prețuri mult prea mari, prețuri care se modifică, nejustificat, de la o lună la alta și de la un an la altul.

Ecovillas, dezvoltatorul Loft green apartments, a anunțat că primul ansamblu rezidențial verde din România nu poate să semneze contracte pentru energie din surse clasice, din cauza lipsei de sprijin din partea autorităților, menționează Wall-Street.

Loft Green Apartments a fost lansat în urmă cu 3 ani, în toamna anului 2018. Astfel, a devenit primul ansamblu de apartamente verzi din România. Scopul Loft Green Apartments a reprezentat construirea unor locuințe eficiente energetic și prietenoase cu mediul, folosind pompe geotermale și curent electric din surse regenerabile, dar și cele mai moderne materiale de construcție și de izolare.

Deși rezultatele au fost apreciate și deși s-a investit într-un viitor verde, autoritățile nu au dat dovadă de sprijin, nu au încurajat investițiile, iar, în momentul de față, ”nu fac decât să pună barieră în dezvoltarea unor proiecte noi de acest gen”.

Rezultatul a fost primul și singurul ansamblu rezidențial de apartamente din Romania care are acest profil.

Scumpirea energiei electrice în ultimii ani: o problemă constantă

Prețul energiei electrice a explodat în ultimii ani, iar, în prezent, s-a stabilit că diferența de tarif față de anul 2018 este de 30% în plus.

”În aceeași perioadă, tariful pentru gaz a rămas constant, ceea ce încurajează folosirea centralelor de apartament, în defavoarea sistemelor inovative, care nu poluează”, a declarat în comunicat remis redacției, Gabriel Focșneanu, managerul proiectului Loft green apartments.

Locuințe verzi, dar prețuri exorbitante

Locatarii din cadrul ansamblului au plătit, în lunile octombrie și noiembrie, facturi mai mari pentru încălzire și apă caldă. Iar acest lucru a creat nemulțumiri din partea comunității, care se aștepta la costuri mai mici, mai precizează sursa citată.

Consecința: compania a ales un nou contract la energie electrică pentru ca locatarii să plătească un cost mai mic pentru încălzire, apă caldă și răcire. Deși contractul a fost schimbat, noul contract este bazat pe energie electrică provenită din surse convenționale.

Chiar dacă pentru părțile comune de consum aferente locatarilor blocul 1 am ales un contract de energie ieftin, compania noastră a decis ca, pentru șantier să păstreze conceptul proiectului – de a folosi energie 100% verde și vom continua să plătim mai mult pentru curent ce provine din surse regenerabile din fondurile proprii. Considerăm că este foarte important să mergem în continuare în această direcție și sperăm că autoritățile vor lucra la un pachet de măsuri care să sprijine construcțiile care au zero emisii de carbon, sunt eficiente energetic și folosesc materiale sustenabile. Este foarte important să stimulăm acest gen de construcții pentru un viitor sustenabil”, a declarat în comunicatul citat, Gabriel Focșneanu, managerul proiectului Loft green apartments.

Potrivit Agenției Europene de Mediu, încălzirea clădirilor rezidențiale reprezintă o sursă importantă de poluare cu particule PM 2,5, reprezentând aproximativ 50% din totalul surselor responsabile de poluare. Uniunea Europeană recomandă încurajarea construcției de locuințe care nu folosesc combustibili fosili pentru încălzire, fiind și norme reglementate în acest sens. Iar construcția clădirilor noi va trebui să se bazeze, în viitor, pe un model de construcție sustenabil, cu zero emisii de carbon.

Apartamentele verzi: o campanie pentru protejarea activă a mediului

Campania Ecovillas este de a educa piața. Se încearcă o schimbare în bine, se încearcă promovarea naturii și se încearcă, în mod constant, promovarea economiei. Utilă pentru buzunar și utilă pentru mediu, reducerea consumului de energie poate deveni o constantă în viața oricui.

Este una dintre multele campanii a companiei Ecovillas, dar menționăm și esențialul: educația are ca scop reciclarea deșeurilor, adoptarea unui stil de viață sănătos și folosirea corectă a locuințelor din bloc.

spot_img
Latest news
știri