10.5 C
București
miercuri, 18 decembrie, 2024

10 pași simpli prin care poți reduce risipa alimentară, poți avea grijă de natură și poți economisi foarte mulți bani

Nu mai arunca mâncare și economisește până la 50% din bugetul destinat alimentelor. Află cum

În fiecare an, la nivel global, miliarde de alimente ajung la ghenă.

Deși vorbim tot mai mult despre risipa alimentară, deși cunoaștem soluțiile pentru a stopa acest fenomen, încă ne este foarte greu să luăm decizii care ar putea salva atât mediul înconjurător, cât și bugetul.

Serios, acum: să nu fim ipocriți. Ne pasă de natură, dar ne afectează foarte mult faptul că dăm bani grei pentru produse care ajung la gunoi

Oricine a avut în frigider o cutie de lapte care, în timp, a fost uitată pe un raft. Laptele a devenit acru și a ajuns la ghenă.

Oricine a ”curățat” la un moment dat frigiderul și a descoprit produse mucegăite, acea pungă de spanac care a devenit lipicioasă sau batonul de salam expirat undeva în toamna lui 2022.

O destinație nefericită a avut-o și pâinea neagră cumpărată când ai decis să mănânci sănătos.

Tot la gunoi au ajuns și portocalele bio sau ouăle care au fost prea multe pentru masa de Paște.

Și, btw, se apropie Paștele.

Foto: Pixabay

Paradox: te simți foarte vinovat când arunci sarmalele de la mama, dar nu ai probleme să arunci fructele mucegăite pe care le-ai cumpărat din supermarket și ai uitat de ele

Dacă tot vorbim de momentul adevărului, oricine a aruncat (cu regrete eterne, sfială, multă vinovăție și spirit de infractor) mâncarea de la mama sau bunica.

Motivul? Nu am chef de sarmale. Sunt prea mulți ardei umpluți și se strică. Iar tocană? Iar ciorbă? Sau: nu am chef de mâncare gătită și tare aș face comandă de o pizza, pentru că sunt un om modern, autosuficient, iar salariul îmi permite să mănânc ceea ce îmi place.

Realitatea? Poți arunca sarmalele de la mama sau pizza de la Glovo, dar ambele produse implică bani, timp și efort.

Desigur, ne simțim vinovați, prin factorul de proximitate: mama/bunica/soția/prietena/vecina a muncit ore întregi pentru a-mi oferi, la urma urmei, un dar: o masă caldă. S-a gândit la mine, ține la mine, a muncit și a cheltuit pentru mine

”Masa caldă”, uitată câteva zile (să fim sinceri, uneori chiar mai bine de o săptămână) în frigider, nu a devenit doar o masă rece, ci și o oarecare sursă de hepatită, de care prefer să mă descotorosesc pe furiș: voi lăuda acea mâncare din care nici măcar nu am gustat, voi trăi vinovăția și voi recurge la acel burger din reclamele Glovo. Din care, cel mai probabil, voi arunca un sfert.

Chit că acel meniu e realizat de o firmă sau de o rudă/cunoștință, la fel de mult timp și buget se pierde în momentul în care produsul ajunge la gunoi.

Foto: Pixabay

5 pași simpli prin care poți reduce risipa alimentară la tine acasă

În timp ce alimentele sunt risipite în fiecare etapă a producției, 39% din acestea devin deșeuri fix în casele noastre.

Da, coșul tău de gunoi îți sabotează salariul. De aceea, risipa alimentară ar trebui să fie combătută acasă, în propriul apartament:

  1. Gătește în cantități mici. Sunt slabe șansele să îți placă să mănânci miercuri, joi și vineri ceea ce ai gătit luni;
  2. Depozitează inteligent: folosește recipiente etanș și nu lăsa mâncarea gătită prea mult timp la temperatura camerei;
  3. Alege rețete simple, sănătoase și plăcute. Alege să mănânci ceea ce îți place, nu ceea ce ”trebuie”. Vei economisi timpul de gătit și vei cheltui mult mai puțin;
  4. Transformă pâinea neconsumată în pesmet sau crutoane. Și învață să reutilizezi resturile alimentare: friptura de la cina de ieri, tăiată mărunt, asezonată cu puțin unt și salată, poate fi transformată într-un sendviș ideal pentru prânzul de azi;
  5. Culoarea nu contează. Nu, nu vorbim despre un slogan anti-rasist. Roșiile care pălesc pot deveni bulion, iar merele pot fi transformate în gem.
Foto: Pixabay

Cum lupți împotriva risipei alimentare în momentul în care mergi la cumpărături

  1. Înainte de a face cumpărături, fă-ți o listă cu tot ceea ce îți trebuie;
  2. Respectă lista, cumpărând doar ceea ce e necesar. Nu, nu ai nevoie de 3 pachete de unt la prețul unui singur pachet. Untul expiră rapid. Și învață că o portocală are același gust ca 3 kilograme de portocale.
  3. Nu te lăsa hipnotizat de oferte și reduceri. Verifică termenul de valabilitate. Cele mai multe alimente la preț redus au și un termen de expirare redus;
  4. Evită fructele și legumele supracoapte. Serios, nu ai nevoie de 3 kilograme de roșii pentru o familie de 2 inși. Iar market-ul e aproape;
  5. Nu face cumpărături atunci când îți este foame: vei achiziționa mai mult decât ai nevoie și, prin urmare, vei arunca mai mult decât îți permite bugetul.

Și nu uita: risipa de mâncare nu înseamnă doar o palmă dată mediului, ci și o risipă de bani serioși.

Sunt banii tăi, iar destinația lor trebuie să fie cu totul alta decât coșul de gunoi.

spot_img
Latest news
știri