3.8 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

Se colectează selectiv, dar, în final, deșeurile nu sunt sortate

Plastic la plastic, hârtie la hârtie și gunoi menajer la gunoi menajer. Dar ce se întâmplă după? Ce se întâmplă când totul ajunge la groapa de gunoi, munca este pe jumătate făcută, dar selecția de după nu există?

În urma unei vizite făcute la Centrul Integrat de Management al Deșeurilor (CMID) de la Tărpiu, Prefectul Stelian Dolha a ajuns la concluzica că se colectează, dar se colectează ”mult și prost”.

În această săptămână, Stelian Dolha s-a întâlnit cu reprezentanți ai operatorului serviciului de salubrizare – Supercom SA, precum și ai companiei care asigură gestionarea deșeurilor la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Tărpiu – compania Vitalia, menționează Ziarul de Bistrița.

Deși se colectează mult în județul Bistrița-Năsăud, problema intervine atunci când se ajunge la sortarea deșeurilor, Dolha insistând pe o viitoare discuție cu reprezentanții Ministerului Mediului.

Se colectează selectiv, dar deșeurile ajung în același loc

O problemă rezolvată doar pe jumătate poate cauza o nouă problemă: volumul deșeurilor colectate selectiv din județ a crescut semnificativ, plasticul ajunge la plastic, dar totul se oprește aici.

Cum rămâne cu sortarea și cu capacitatea de stocare?

Practic, o mare parte din deșeurile deja selectate nu pot fi valorificate în final.

Stelian Dolha afirmă că sunt mai multe cauze, începând de la modul în care se prezintă colectarea selectivă pe fracții, până la capacitatea tehnică redusă de selecție în interiorul Centrului de la Tărpiu, dar și capacitatea de stocare, mai arată sursa citată.

La momentul vizitei în Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, sub cerul liber se aflau în jur de 2.300 de tone de deșeuri selectate – materiale plastice cu precădere, o mare parte de câteva luni, expuse riscului de degradare. La nivel de sortare în interiorul depozitului, capacitatea este mult subdimensionată, cu aceeași bandă de sortare semi-automatizată de capacitate mică deservită de doar 6 angajați, care va trebui cât de repede completată de un efort investițional care să lărgească această capacitate”, au precizat reprezentanții Instituției Prefectului după vizita efectuată CMID Tărpiu.

Se colectează, dar gropile sunt pline, iar mediul înconjurător nu mai are răbdare

Există fonduri alocate, există implicare și există angajați. Cu toate acestea, încă stăm prost la capitolul educație.

În mare, se colectează (cât de cât) selectiv. În teorie. Cum rămâne cu practica?

Prefectul Stelian Dolha a explicat că este primordială nevoia unei abordări mult mai dinamice și un efort coerent care să antreneze, în primul rând ,ADI Deșeuri, dar și autoritățițile locale și populația. Dolha a dat asigurări: Instituția Prefectului va fi parteneră în acest efort.

Rămân carențe în ceea ce privește educația

Avem nevoie de măsuri educative, dar și de măsuri coercitive pe care trebuie să le adoptăm și să le utilizăm cât de repede, pentru că mediul înconjurător nu mai are răbdare. Am aflat cu surprindere că ADI Deșeuri are la dispoziție un fond anual de 100 de mii de euro pentru campanii de informare și conștientizare a populației privind colectarea deșeurilor”.

De asemenea, Stelian Dolha a adăugat că va solicita ADI Deșeuri să transparentizeze datele concrete despre cum a utilizat fondurile și care a fost eficiența, dar mai ales cum intenționează să se folosească de această pârghie financiară importantă.

spot_img
Latest news
știri