1.6 C
București
luni, 25 noiembrie, 2024

Veneția zâmbește în carantină: doi delfini, filmaţi în timp ce înotau în Canal Grande (Video)

Doi delfini i-au impresionat recent pe locuitorii din Veneţia, după ce au fost văzuţi în timp ce înotau în celebrul Canal Grande din acest oraş italian, informează site-ul revistei People.

Este vorba despre un exemplar adult și unul adolescent, ambii din subspecia delfinilor dungaţi, potrivit CERT (Cetacean strandings Emergency Response Team), o organizaţie specializată în intervenţii de urgenţă pentru salvarea cetaceelor aflate în dificultate în Marea Mediterană.

Mamiferele au fost filmate înotând luni dimineața, iar organizaţia precizează că autorităţile locale au avut nevoie de mai mult de două ore pentru a-i ghida pe cei doi delfini înspre larg. Motivul a fost faptul că mamiferele marine deveniseră „dezorientate” după ce au înotat printre ambarcaţiunile care navigau pe Canal Grande.

Delfinii au vizitat Veneția, dar s-au întors în larg

Într-o postare pe pagina de Facebook, CERT menționează că a fost important ca delfinii să fie îndepărtați de malurile canalului, deoarece se aflau, în mod evident, în dificultate din cauza traficului intens din acea zonă. De asemenea, organizația a precizat că, după două ore de ”ghidare” și încă o oră de de monitorizare, animalele au dispărut.

Mamiferele nu mai puteau fi văzute şi sperăm că, ţinând cont de orizontul amplu al mării deschise, au putut să se întoarcă în larg”, precizează Cetacean strandings Emergency Response Team. Mai mult, CERT a menționat că este neobişnuit ca delfinii dungaţi să se aventureze în nordul Mării Adriatice, întrucât exemplarele din această subspecie „preferă apele adânci, unde trăiesc în grupuri mari”.

Guido Pietroluongo, un cercetător care lucrează pentru CERT, a declarat pentru CNN că delfinii ar fi putut să se rătăcească în timp ce se aflau în căutare de hrană.

Este posibil ca ei să îşi fi urmărit prada în mijlocul Mării Adriatice, au împins-o spre nord şi, dintr-o dată, au ajuns în Veneţia”, a adăugat acelaşi specialist.

Un motiv de bucurie pentru localnicii din Veneția

Veneția se află din nou în carantină din cauza pandemiei, iar cei doi delfini au reușit, pentru câteva momente, să-i bucure pe locuitori.

Luca Folin, autorul înregistrării video care a devenit ulterior virală, a spus că evenimentul reprezintă ”un moment frumos şi rar… care s-a produs într-o perioadă tristă”.

Am încărcat înregistrarea video pe reţelele de socializare fără să mă gândesc că ea va ajunge să fie vizionată în lumea întreagă. Sincer să fiu, am publicat-o pentru a le transmite un salut amabil concetăţenilor mei într-un an atât de trist – însă faptul că videoclipul a devenit viral este un aspect drăguţ, înseamnă că i-am făcut şi pe alţi oameni să zâmbească”, a adăugat el pentru CNN.

spot_img
Latest news
știri