2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

Proiectul de lege prin care proprietarii de terenuri vor fi obligaţi să îndepărteze ambrozia pe tot parcursul anului a fost adoptat de către Senat

Senatul a adoptat iniţiativa cu 99 de voturi ”pentru” şi un vot ”împotrivă”

Propunerea de lege prin care proprietarii de terenuri vor fi obligați să îndepărteze ambrozia pe tot parcursul anului a fost adoptată de către Senatul României.

Această inițiativă legislativă are ca scop distrugerea ambroziei și prevenirea răspândirii acesteia

Conform proiectului adoptat de senatori, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole vor fi obligați să desfășoare periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea plantei și apariția primelor inflorescențe, lucrări de întreținere a terenurilor prin smulgere, erbicidare sau alte metode specifice.

În scopul distrugerii buruienii şi al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, laculilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu la data de 30 iunie a fiecărui an sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităţilor publice locale, lucrări de întreţinere a terenurilor prin smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia”, arată proiectul de lege adoptat de către senatori.

Schimbările climatice au făcut ca ambrozia să nu înflorească doar în lunile specifice

Potrivit comunicatului de presă, din cauza schimbărilor climaterice, în ultimii ani ambrozia a înflorit în România în lunile august – septembrie, dar, fiind vorba de o plantă sălbatică, caracterizată printr-un proces de înflorire spontan, acesta se poate schimba de la an la an.

Senatul a adoptat proiectul, ca prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

spot_img
Latest news
știri