0.4 C
București
luni, 18 noiembrie, 2024

Prioritățile României în materie de mediu, sumarizate și soluționate de… Agent Green

Organizația nonprofit de mediu Agent Green este constituită din specialiști în ecologie calificați și experimentați în gestionarea problemelor de mediu. Aceștia au pus la dispoziția noului ministru al mediului, într-o scrisoare deschisă, o listă impresionantă de SOLUȚII privind organizarea MMAP și a felului în care acesta poate rezolva problemele de mediu cu care se confruntă România la momentul de față. Experții în ecologie îi cer acestuia nu doar să răspundă, punctual, la problemele enumerate în listă, dar să își și asume soluționarea acestora

Organizația Agent Green a anunțat, marți, 27 iunie, pe Facebook, că a depus la Ministerul Mediului o listă de priorități pentru protejarea biodiversității. Reprezentanții organizației non-profit precizează în postare că au cerut atât un răspuns punctual la prioritățile subliniate în listă, cât și asumarea acestora.

Organizația Agent Green vă propune asumarea publică a următoarelor direcții de acțiune prioritare în ceea ce privește protecția biodiversității, având în vedere situația de fapt din România, provocările reprezentate de urgența climatică declarată la nivel mondial precum și țintele asumate de România în cadrul UE,” își încep biologii scrisoarea trimisă Ministrului Fechet

Ecologii de la Agent Green au comasat întreaga gamă de probleme cu care se confruntă atât mediul înconjurător din România, cât și sistemul de administrare si protecție al acestuia, într-o listă cuprinzătoare. În aceasta, reprezentanții organizației au trasat soluții punctuale pentru fiecare dintre aceste probleme.

Direcțiile de acțiune sunt organizate în patru teme principale: arii naturale protejate, reformă administrativă, SUMAL și respectarea normelor de mediu în privința dezvoltării urbanistice.

I. Arii naturale protejate

În privința ariilor naturale protejate, specialiștii în mediu de la Agent Green au trasat nu mai puțin de 25 de direcții prioritare care acoperă, printre altele, problemele existente în parcurile naționale, siturile Natura 2000 și ariile protejate, în general.

Aceștia cer protecția strictă, în proporție de 100%, a pădurilor din parcurile naționale și naturale. , cu inițierea unui OUG care să interzică total exploatările forestiere în rezervații, monumente și parcuri naționale. Agent Green se concentrează și asupra interzicerii oricărei intervenții în pădurile potențial virgine si semi virgine și protecției pădurilor seculare. Ei vor evaluări de mediu pentru orice intervenție, și renunțarea la tăierile rase și progresive, în siturile Natura 2000.

Ecologii cer realizarea unei baze de date cu toate traseele turistice marcate din România

Ei vor să vadă și permiterea accesului liber în pădurile din România, precum și stabilirea unei comisii pentru omologarea traseelor turistice. Mai mult, Agent Green cer protejarea acestora, a pădurilor și stațiunilor turistice din zonă de exploatările forestiere. Construcțiile de genul refugiilor și cabanelor ar trebui realizate numai cu parcurgerea unei proceduri de evaluare adecvate, spun aceștia.

Agent Green mai vorbesc despre interzicerea utilizării pesticidelor, fertilizatorilor, organismelor modificate genetic, paza parcurilor naturale cu ajutorul Jandarmeriei, și dotarea IGSU cu elicoptere pentru stingerea incendiilor, digitalizarea sistemelor de management.

Bazele de date existente, imposibil de navigat

Din scrisoarea celor de la Agent Green, reiese că bazele existente de date sunt arhaice și prezentate într-un format greu de navigat în mod eficient.

„În prezent formularele standard natura 2000 sunt publicate toate într-un pdf enorm (2939 de pagini pentru SCI și 1346 pentru SPA) și foarte greu de manevrat și nici nu exista hărți interactive publice unde sa poată fi identificate de către public informațiile relevante în aceasta privință,” se arată în scrisoare.

Biologii vorbesc despre necesitatea asigurării unei baze de date coerente care să conțină informații despre speciile si habitatele protejate, ariile de distribuție, planurile de management, la nivel național, comunitar și internațional.

Agent Green cere un plan de management al speciilor care constituie vânat prin care să se atingă obiectivele de conservare ale acestor specii

Integrarea planului de gestiune a fondului cinegetic în planul de management al ariilor naturale protejate, și darea acestuia în administrarea autorității/persoanei juridice care răspunde de administrarea ariei naturale protejate ar putea fi o soluție, arată Agent Green, care fac referire și la implementarea planurilor de acțiune pentru conservarea unor specii, de ex a OM 625/2018 privind special Ursus Arctos (Urs brun).

Foto: Agent Green

Ecologii vor sancționarea administratorilor care nu își fac treaba, și avertizează că România riscă un nou infringement

Aceștia cer sancționarea administratorilor persoane juridice care nu adoptă în termenele legale planuri de management și regulamente ale ariilor naturale protejate. Ei vor rezilierea contractelor de administrare și sancționarea directorilor ariilor naturale protejate, respectiv a președintelui ANANP. Lipsa sancțiunilor în cazul neatingerii acestor obiective reprezintă un pericol pentru respectarea obiectivelor de conservare a acestor arii, susțin reprezentanții Agent Green.

Aceștia mai avertizează că, în prezent, lipsa măsurilor de conservare specifice pentru ariile naturale protejate declarate arii speciale de conservare prin HG 625/2022 va duce la deschiderea unui nou infringement împotriva României. Ei subliniază, astfel, necesitatea adoptării acestor măsuri de conservare.

În momentul de față, se construiește pe ape fără aviz de gospodărire a apelor

Specialiștii în mediu cer realizarea unor studii de impact asupra corpurilor de apă efective, cu consultare publică. În prezent, spun ei, consultările publice sunt inexistente. Mai mult, se permit, prin modificări recente ale Legii Apelor, construcții pe ape, sau în legătură cu apele, fără aviz de gospodărire a apelor. Acest lucru, spun cei de la Agent Green, poate duce la degradarea unor habitate și afectarea unor specii.

II. Reforma administrativă

În ceea ce privește reforma administrativă, Agent Green cere reformarea Romsilva. Ei propun eliminarea segmentului de administrare de arii protejate, acestea urmând să treacă la ANANP sau la alte structuri independente sau de stat. Pe lângă asta, ecologii cer desființarea ocoalelor silvice pentru pădurile care sunt incluse în situri Natura 2000. Acestea ar urma să fie gestionate de structura de administrare a ariei naturale protejate. Ei cer restrângerea rolului de companie dominantă al Romsilva pe piața lemnului, prin modificarea regulamentului de valorificare a masei lemnoase. Mai mult, consideră aceștia, competența Romsilva de organizator de licitații trebuie eliminată până la apariția unei viitori structuri de comercializare.

În momentul de față, sistemul promovează întârzierea și nerealizarea anchetelor de mediu

Ecologii cer dotări, proceduri și măsuri de integritate pentru și față de comisarii Gărzii Naționale de Mediu și Gărzii Forestiere, dar și reformarea companiei Apele Române, prin păstrarea doar a competențelor de administrare și monitorizare pe lista de priorități. Compartimentul de control și inspecție trebuie să treacă la Garda de Mediu, susțin cei de la Agent Green. Astfel, arată aceștia, se evită trimiterea sesizărilor privind încălcări ale legislației de la o structură la alta și, astfel, întârzierea – sau pur și simplu nerealizarea – anchetelor. Competențele de inspecție, control și verificare pe latura regimului silvic nu mai trebuie să fie în sarcina ocoalelor (fie ele de stat, private, rapps, incds). Ele ar urma să revină exclusiv în sarcina Gărzii Forestiere Naționale, propune Agent Green.

Ridicarea standardelor minime de pregătire profesională a personalului silvic, esențială

Agent Green cere modificarea statutului personalului silvic. Ei fac apel la Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor să ridice standardele minime  de pregătire profesională pentru încadrarea în sistem a personalului silvic care ocupă funcții de pădurar și șef de district. Aceștia subliniază importanța organizării de studii profesionale și necesitatea obținerii unui atestat profesional de către cei care vor să lucreze în domeniu.

Specialiștii organizației cer și reluarea consultării publice pentru Codul Silvic, cu un timp mai mare de consultare publică (3 luni), precum și publicarea pe pagina MMAP a tuturor amenajamentelor silvice de stat și privat, care să includă hărțile amenajistice și descrierile parcelare.

III. SUMAL

Agent Green cer dezvoltarea SUMAL cu noi module privind și celelalte activități specifice: regenerare, cinegetică, paza și protecția pădurilor, certificare, produse nelemnoase.

Aplicația pentru public trebuie să conțină, afirmă aceștia, date precum: toate avizele de transport, pe termen nelimitat, ruta vehiculelor care transportă lemn – în timp real, toate actele de punere în valoare) la zi, cu coordonate GPS corecte, alerte satelitare referitor la goluri în pădure, toate hărțile și datele amenajistice actualizate la zi, catalogul pădurilor virgine actualizat la ultima versiune, limitele Inspire ale tuturor ariilor protejate publicate pe aplicație, zonarea internă a parcurilor naționale și naturale și imagini satelitare actuale Satelit Sentinel.

Aplicația trebuie îmbunătățită, conform acestora, prin oferirea posibilității de a selecta simultan în aplicație mai multe layere, și ca datele din layer-ul selectat să se încarce și la nivel național, fără un nivel detaliat de zoom, ca în prezent.

IV. Respectarea normelor de mediu în privința dezvoltării urbanistice

Din punct de vedere al respectării normelor de mediu în privința dezvoltării urbanistice, Agent Green cer introducerea obligației de a menține minim 26 mp per locuitor de spațiu verde în așezările urbane.

Protecția tuturor pădurilor perirubane este necesară, susțin ei. Acestea trebuie să fie folosite exclusiv pentru recreere, protecția biodiversității și reducerea nivelului de poluare în zonele urbane.

Agent Green stipulează necesitatea stabilirii unor distanțe minime față de localități și zone rezidențiale la care pot fi amplasate obiective industriale noi care realizează emisii în aer de gaze toxice. Ei propun și creșterea suprafeței împădurite din jurul tuturor așezărilor urbane prin plantarea terenurilor agricole abandonate sau degradate.

Textul intergal al solicitării trimise Ministrului Mircea Fechet poate fi accesat aici.

Sursă foto: Facebook/Agent Green
Sursă foto: Facebook/Agent Green
spot_img
Latest news
știri