4.1 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

Parlamentul European adoptă un nou regulament pentru extinderea rețelei de stații de încărcare pentru mașini electrice

De noile stații vor beneficia inclusiv camioanele și autobuzele

Parlamentul European a adoptat, în cursul acestei săptămâni, un proiect de lege care impune statelor membre ale Uniunii Europene să extindă rețeaua de stații de încărcare pentru mașinile electrice de-a lungul drumurilor europene.

Potrivit acestui regulament nou, se vor instala stații de încărcare electrică cu o putere minimă de 400 kW la intervale de cel mult 60 km pe rutele centrale ale rețelei până în 2026, urmând ca puterea rețelei să fie crescută la 600 kW până în 2028.

Parlamentul European impune noi reguli: Până în 2028, vor exista noi stații de reîncărcare la fiecare 120 km de-a lungul jumătății drumurilor principale ale UE pentru camioane și autobuze

De asemenea, statele membre sunt obligate să asigure instalarea stațiilor de realimentare cu hidrogen la intervale de cel puțin 200 km de-a lungul rutelor centrale ale rețelei TEN-T până în 2031.

Comisia Europeană va dezvolta o ”bază de date” europeană până în 2027, care va furniza consumatorilor informații despre combustibilii alternativi, inclusiv disponibilitatea, timpul de așteptare și prețurile la diverse puncte de alimentare, transmite Radio Eco Natura.

Aceste noi reguli, propuse încă din 2021 de Comisia Europeană, fac parte din pachetul ”Pregătiți pentru 55 în 2030”, planul UE de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030 față de nivelurile din 1990.

Bucureștiul extinde rețeaua de stații de încărcare pentru mașinile electrice în efortul de a promova mobilitatea verde

Într-un efort de a promova mobilitatea verde și de a încuraja utilizarea mașinilor electrice, Bucureștiul a anunțat extinderea rețelei sale de stații de încărcare pentru vehiculele electrice.

Potrivit informațiilor furnizate de autorități la finalul lunii mai, până la sfârșitul anului 2023, vor fi instalate în orașul București peste 100 de stații de încărcare rapide și ultrarapide, acoperind astfel cererea tot mai mare de încărcare a mașinilor electrice.

Noua rețea de stații de încărcare va fi amplasată în zone strategice din oraș, inclusiv în parcări publice, centre comerciale și în alte locații cu flux mare de trafic.

spot_img
Latest news
știri