„De la 30 noiembrie vom avea şi în România în vigoare al doilea cel mai mare sistem de garanţie-returnare din Europa. România va fi după Germania. Statul român va fi cel care va beneficia de un astfel de sistem de colectare. Vom gestiona peste şapte miliarde de doze, PET-uri sau sticle anual, ceea ce reprezintă o cifră formidabilă. E un proiect la care Ministerul Mediului a muncit foarte mult şi în care am pus şi eu, personal, foarte mult suflet. Și eu cred că va rezolva o parte a problemei de colectare”, a precizat ministrul. De altfel, ministrul a mai spus că în cazul în care lucrurile vor fi urma traectoria propusă, România va fi pe un trend pozitiv la capitolul colectare. „În ultimii ani am discutat atât de mult despre câte pubele trebuie să avem. Despre frecvenţa cu privire la colectare, dacă luăm gunoiul în amestec sau nu.
Românii au nevoie de informații pentru ca sistemul de colectare separate să funcționeze
Dacă să luăm fracţia uscată amestecată sau să nu o luăm. Dacă e bine sau nu, să luăm o dată, de două ori, de trei ori pe săptămână. Și, din nefericire, chestiuni care au fost clarificate poate în urmă cu 30 de ani în anumite state vestice nouă încă ne dau de cap. Și spun aceste lucruri pentru că am constatat că trebuie să avem un contract de salubritate aşa cum trebuie. Dincolo de lipsa infrastructurii, dincolo de capacitatea operatorilor de salubritate. Dincolo chiar şi de dezinteresul anumitor primării, pentru că eu însumi vin dintr-un judeţ unde am convins foarte greu primarii.
Campania legată de sistemul de colectare trebuie să fie eficientă
Trebuie să avem colectare separată, trebuie să ne îndeplinim nişte ţinte. Iar din acest punct de vedere, cred că acest aspect al comunicării este unul fundamental. Românii au nevoie nu doar de pubele separate, românii au nevoie nu doar să vadă că vine maşina de gunoi şi colectează în amestec. Dar cred că românii au nevoie de informaţii. Ei trebuie să ştie când vine maşina, trebuie să ştie fiecare fracţie unde trebuie dusă. Şi cred că, în funcţie şi de eficacitatea acestei campanii, sper ca în anii următori să ne uităm în cifre şi să vedem că suntem pe drumul cel bun”. A mai aexplicat ministrul, Fechet.