3 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

Mai multă protecție pentru spațiile verzi: Amenzile pentru tăierea ilegală a unui arbore cresc de 100 de ori

Sancțiunile se aplică și în cazul persoanelor care rup florile sau toaletează arbori fără a deține autorizație

Consiliul General al Municipiului București propune un set nou de reguli menite să protejeze spațiile verzi din Capitală, prin majorarea semnificativă a amenzilor pentru încălcările legate de arbori.

Potrivit informațiilor publicate de Buletin de București și citate de Radio Eco Natura, amenzile pentru tăierea ilegală a unui arbore cresc de 100 de ori, iar cele pentru spațiul verde afectat ajung la 5.000 de lei pe metru pătrat.

De asemenea, persoanele care rup florile de pe domeniul public vor primi sancțiuni de până la 500 de lei.

Noul proiect de hotărâre vine ca o completare a actului normativ adoptat de municipalitate în 2009, care prevedea amenzi între 50 și 100 de lei pentru persoanele fizice care tăiau arbori fără aviz.

Având în vedere deficitul de spații verzi din București și sesizările privind încălcări sistematice ale legislației de mediu, municipalitatea propune acum majorarea semnificativă a sancțiunilor pentru a descuraja acțiunile distructive asupra arborilor, toaletării și defrișării neavizate

Astfel, amenzi de până la 5.000 de lei vor fi aplicate în cazul arborilor defrișați sau toaletați fără avize, precum și pentru deteriorarea spațiilor verzi și aruncarea gunoaielor în aceste zone.

Autoritățile care nu instalează panouri de informare în parcuri și grădini publice sau nu amenajează piste de bicicliști, acolo unde suprafața și infrastructura permit, vor fi de asemenea supuse amenzilor de până la 5.000 de lei conform proiectului.

Poliția Locală a Municipiului București și polițiile locale ale sectoarelor vor fi responsabile cu aplicarea amenzilor, în scopul asigurării respectării regulilor de protecție a spațiilor verzi din oraș.

spot_img
Latest news
știri