Premiera s-a înregistrat pe data de 1 august 2023. Practic la acel moment peste 38% din energia electrică folosită de bulgari a fost produsă de fotovoltaice. În timp ce energia nucleară a produs 37% din totalul de consum. Datele sunt puse la dispoziție de către Operatorul Sistemului de Electricitate, potrivit g4 media. Centralele fotovoltaice nu au depășit doar energia de la Kozloduy, ci și-au bătut și propriul record. Vorbim despre producerea a peste 2.000 de megawați, în timp ce funcționau concomitant. Asta în timp ce până în acest moment datele arătau producerea a 1759 MW. Asta înseamnă că în ultimele luni s-a reușit obținerea a aproape 300 de MW decât normal.
Parcul solar de la Verila, aportul energetic care a dus la stabilirea premierei
Probabil la acest record a contribuit și parcul solar Verila, care a fost pus în funcțiune la sfârșitul lunii iunie. Cert este că până la sfârșitul acestui an este așteptat ca autoritățile bulgare să pună în funcțiune și alte proiecte. Ceea ce ar putea să însemne faptul că s-ar putea doboră noi recorduri în aceasta materie. Practic prin depășirea acestor recorduri Bulgaria arată că transformarea pe acest sector este un succes. Și pe de altă parte faptul că totul s-a întâmplat mai repede decât a fost așteptat. Cu toate acestea există dubii cu privire la sistem. Pentru că este posibil ca sistemul energetic să nu fie pregătit pentru această transformare. Boom-ul în ceea ce privește energia verde din Bulgaria a început încă din luna mai.
Fără centralele solare, panourile fotovoltaice nu ar fi făcut față
Atunci s-a simțit producția de energie solară în comparație cu centralele pe bază de cărbune. Acest lucru s-a transformat într-o tendință constantă, cel puțin în ultimele luni. Așa s-a ajuns ca energia din surse regenerabile să o depășească pe cea din alte surse. Fără centralele solare lucrurile nu ar fi stat la fel pentru că panourile solare sunt încă puține la vecini. Raportul pe luna iulie probabil că va arăta diferit pentru că și consumul energetic a crescut. Iar centralele pe cărbune au funcționat mai mult decât în iunie. Este cert faptul că de la începutul anului, la bulgaru, centralele solare au crescut capacitatea de producție cu aproximativ 50%. Iar activitatea centralelor termice a scăzut la jumătate.