3.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

Foarte multe deșeuri din ambalaje continuă să fie aruncate, în mod illegal, în natură

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a discutat despre impactul modificărilor legislative, din domeniul managementului deșeurilor

Într-un comunicat publicat pe contul de Facebook, ministrul Mediului a adus în discuție deșeurile din ambalaje, precizând că acestea rămân, în continuare, cea mai mare categorie de deșeuri care, în loc să fie trimisă la reciclare, este amestecată la depozitare.

Mai grav, aceste deșeuri continuă să fie aruncate, în mod ilegal, în natură.

Ministrul Mediului: ”Îndeplinirea țintelor nu va fi posibilă decât prin contribuția comună a tuturor actorilor de pe lanț”

Avem speranțe mari că lucrurile se vor schimba anul acesta, odată cu implementarea #SGR, însă ambalajele din băuturi reprezintă doar o mică parte din totalul deșeurilor din ambalaje, iar îndeplinirea țintelor nu va fi posibilă decât prin contribuția comună a tuturor actorilor de pe lanț: producători, retaileri, OIREP, colectori, reciclatori, UAT și ADI, autorități centrale, locale și, bineînțeles, generatorii de deșeuri”, a transmis Mircea Fechet.

Mircea Fechet colaborează cu reprezentanții Asociației OIREP Ambalaje pentru a găsi soluții viabile

În acest sens, ministrul Mediului a precizat că a avut o discuție la Minister cu reprezentanții Asociației OIREP Ambalaje, care reprezintă mai multe Organizații care Implementează obligațiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorului.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, Mircea Fechet a purtat discuții și despre impactul modificărilor legislative, din domeniul managementului deșeurilor, asupra realizării obiectivelor aferente anului 2023, dar și despre crearea unui mecanism prin care se dorește eficientizarea colectării din fluxul de deșeuri municipale, prin colaborarea dintre OIREP și UAT.

spot_img
Latest news
știri