3.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024

Sâmbătă, clujenii sunt invitați la pedalat pe Valea Caldă și Valea Feiurdeni

Plecarea are loc la ora 8:30 din Piața Unirii

Sâmbătă, 9 septembrie 2023, cu plecare la ora 8:30 din Piața Unirii, Clubul de Cicloturism „Napoca” (CCN) îi invită pe clujeni, și nu numai, la o drumeție pe bicicletă, una de verificare și documentare pe teme de mediu si mobilitate. Aceasta va fi axată pe Valea Caldă si Valea Feiurdeni, afluenți de ai Someșului Mic din zona de la nord-est de Cluj-Napoca.

Inițiativa face parte dintr-o serie de acțiuni velo de tip „watchdog” de monitorizare a situației Someșului Mic si afluenților lui intre Apahida si Gilău din campania Someș Verde Albastru 2023.

Aceasta, spun organizatorii, este și un mini-curs privind metodologia de monitorizare si documentare a problemelor de mediu si mobilitate

Astfel, cetățenii se pot implica voluntar, cu ajutorul unei biciclete si unui telefon smart cu capacități foto si GPS în identificarea, documentarea si apoi sesizare a autorităților, presei și comunității asupra problemelor care apar pe drumurile secundare si pe malul apelor in apropierea Clujului.

Se are în vedere identificarea unor probleme de mediu precum depozitarea ilegală de deșeuri, blocarea accesului public, încălcarea normelor de urbanism, degradarea drumurilor, nerespectarea bunelor practici agricole etc.

Tura este parte a campaniei „Someșul – Culoar Verde-Albastru,” ediția 2023, derulată de Asociația MiniMASS în parteneriat cu asociațiile Clubul de Cicloturism „Napoca” (CCN), Societate Organizata Sustenabil (SOS Someșul Nostru) si Clujul Sustenabil.

Programul, spun organizatorii, promovează culoarul Someșului Mic între Apahida si Gilău ca ax verde si de mobilitate activă

El reprezintă „o conexiune ecologică și peisagistică și un cadru pentru deplasare nemotorizată în zona metropolitană, cu impact redus de mediu și chiar cu efect pozitiv prin creșterea interesului comunității pentru apele de suprafață și starea lor și prevenirea deversărilor de deșeuri și altor activități cu impact negativ de mediu în și pe malul Someșului Mic și afluenților lui,” spun aceștia.

Campania Someșul Culoar Verde – Albastru se afla in acest an la ediția a 2-a. El beneficiază de sprijinul programului de finanțare „Cu Apele Curate”, derulat cu sprijinul Lidl România. Programul reprezintă un apel la implicare în combaterea si prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării și afluenților săi, adresat membrilor comunităților și autorităților publice din localitățile vizate.

„Traseul parcurs va avea circa 67 de km, dintre care mare parte din portiunea in afara Clujului este pe drum de pamant si ceva portiuni limitate de asfalt si drum pietruit. Urmam drumuri secundare, fara dificultati tehnice si cu destule pauze de odihna si admirat peisajele, cu un total de circa 700 metri diferenta de nivel in urcus, astfel ca este accesibil si celor cu grad doar mediu de antrenament sau cu experienta sau abilitati mai reduse de pedalat pe drum nemodernizat, deci o tura cu dificultate tehnica redusa si medie ca efort necesar,” transmit organizatorii.

Mai multe detalii despre condițiile participării la eveniment pot fi obținute accesând acest link.

spot_img
Latest news
știri