7.8 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

Reconectarea omului cu oceanul începe prin curățenie

Surfers Against Sewage lansează o campanie de curățenie: o stare de bine începe prin conștientizare, iar o vacanță începe prin adunarea deșeurilor de plastic.

Organizația îndeamnă publicul să se alăture campaniei Million Mile Beach Clean, creată pentru a marca ieșirea din blocarea Regatului Unit, arată The Guardian.

Publicul este îndemnat să adune plasticul și gunoiul de pe plajele, din râurile și din parcurile locale: îndemnul vine în contextul în care numărul deșeurilor din plastic a crescut drastic pe perioada de pandemie.

Curățenie și conștientizare: oceanul nu este coșul de gunoi

Organizația Surfers Against Sewage, care lansează acțiunea, a declarat că dorește să reconecteze oamenii cu natura și să contribuie la promovarea bunăstării fizice și mentale.

Mai mult de jumătate dintre britanici consideră că deșeurile de plastic au crescut în perioada de carantină, iar studiile arată că mai mult de 5% dintre oameni au achiziționat mai mult de plastic de unică folosință în timpul pandemiei, iar o altă cincime folosește măști de față de unică folosință, care nu sunt refolosibile.

10 bucați de plastic, într-o plimbare de 10 minute

Majoritatea oamenilor (74%) au spus că văd mai mult de 10 bucăți de plastic pe parcursul unei plimbări de doar câteva minute.

Hugo Tagholm, director executiv Surfers Against Sewage, a declarat: ”Million Mile Beach Clean, creat ca răspuns direct la pandemie, va reconecta oamenii cu oceanul și împrejurimile lor naturale, restaurând în același timp starea de bine pe măsură ce Marea Britanie iese din iarnă și din pandemie.

Acest lucru va veni ca o alinare pentru 41% dintre britanici care consideră că sănătatea lor mentală s-a deteriorat ca urmare a pandemiei. 52% din locuitorii Regatului Unit au susținut că a fi aproape de apă duce la o îmbunătățire a sănătății mintale”.

Surfers Against Sewage solicită oamenilor din Marea Britanie să se alăture campaniei și să se angajeze să curețe plaja sau cartierul local.

Membrii sunt rugați să viziteze site-ul web și poate urmări curățarea plajelor prin intermediul unui grup comunitar, Strava Club.

Gillian Burke, un prezentator și biolog pentru viața sălbatică, care susține inițiativa, a declarat: ”Legătura dintre sănătatea mintală și mediu este esențială în mobilizarea comunităților în modul corect, iar Million Mile Beach Clean face exact acest lucru. 100.000 de voluntari, fiecare curățându-și plaja locală sau râul sau strada sau muntele – impactul vorbește de la sine.

spot_img
Latest news
știri