2 C
București
vineri, 27 decembrie, 2024

Minorii agresivi care nu pot fi pedepsiți penal pentru faptele lor vor fi obligați să meargă la psiholog împreună cu părinţii

Legea va ajunge pe masa președintelui Klaus Iohannis pentru a fi promulgată

Elevii agresivi care nu pot răspunde penal pentru faptele lor vor fi obligați să se ducă împreună cu părinţii la consiliere psihologică.

O propunere legislativă în acest sens a fost adoptată de Camera Deputaților.

Potrivit acesteia, programele speciale de consiliere psihologică vor fi organizate de către Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului sau de către alte instituții de specialitate.

Foarte mulți părinți refuză să își dea acordul pentru ca minorii agresivi să beneficieze de consiliere psihologică

Iuliana Constantinescu, reprezentant al Federației Părinților, a subliniat că, în ultimii ani, au apărut situații în care părinții refuză să își dea acordul pentru ca minorii să beneficieze de consiliere psihologică, mai ales în cazurile de deviații de comportament ale copiilor.

Este o modificare legislativă pe care o așteptam de foarte multă vreme, pentru ca ne-am confruntat în ultimii ani cu situații în care părintii refuză să își dea acceptul pentru ca minorii să beneficieze de aceasta consiliere psihologica absolut obligatorie în situația în care avem de-a face cu deviații de comportament ale copiilor”, a transmis Iuliana Constantinescu, reprezentant al Federației Părinților, potrivit Antena 3.

Cu toate acestea, specialiștii consideră că decizia este una greșită, deoarece consideră că părinților le este luat dreptul de a decide pentru propriul copil.

Un aspect important care nu a fost clarificat: cine va suporta costurile acestor ședințe de consiliere psihologică, părinții sau statul?

Am cunoștință despre aceasta propunere și, din păcate, doar de ieri. Nu am observat o dezbatere publică asupra acestei propuneri, care îi  privește și pe elevi, și pe părinți. Cred că părinții ar trebui să fie nu doar informați, ci și să li se solicite un punct de vedere în legătură cu aceasta propunere legislativă care, practic, le încalcă dreptul la a avea o părere. Foarte important este sa nu plimbam copilul către aceste servicii, ci serviciile să vină către el. Eu vad astfel de servicii de consiliere mai degrabă în școală, acolo unde copiii petrec suficient de mult timp și le-ar putea avea la îndemână”, a declarat psihologul Cătălina Surcel.

Cu toate acestea, dezbaterea publică pe această propunere legislativă pare să fi fost insuficientă, iar părinții ar trebui să aibă posibilitatea de a-și exprima opiniile cu privire la aceasta.

În același timp, o altă lege a Educației impune crearea de comisii anti-bullying în școli, cu implicarea cadrelor didactice, pentru a identifica și gestiona cazurile de violență și a sesiza autoritățile, dacă este cazul.

spot_img
Latest news
știri