Dâmbovița se pregătește să facă un pas semnificativ către o gestionare mai eficientă a deșeurilor, cu o investiție impresionantă de aproximativ 100 de milioane de euro.
Proiectul vizează construirea unei ”instalații de tratare a deșeurilor colectate separat și a centrului de aport voluntar deșeuri de la Șotânga” și este finanțat prin fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, Etapa 2014-2020.
Noua instalație de colectare și tratare a deșeurilor va minimiza poluarea în fiecare localitate a județului Dâmbovița
”Scopul meu și, sunt convins, al tuturor dâmbovițenilor este acela de a reduce impactul negativ asupra naturii. Ne-am angajat să investim în tehnologii și practici care vor minimiza poluarea în fiecare localitate a județului Dâmbovița, pentru a lăsa în urmă un mediu curat și sănătos pentru generațiile viitoare”, a transmis Președintele CJD, Corneliu Ștefan, potrivit publicației Adevărul.
Implementarea proiectului va implica construirea unei instalații de tratare a deșeurilor colectate separat, inclusiv instalații de sortare mecanică a deșeurilor reciclabile și reziduale, tratament biologic prin digestie anaerobă pentru biodeșeurile colectate separat, platformă de compostare, un centru de colectare prin aport voluntar și stocare temporară a deșeurilor speciale.
Această inițiativă are potențialul de a contribui semnificativ la reducerea impactului negativ asupra mediului. De asemenea, proiectul are în vedere promovarea unui județ mai curat și mai sustenabil.
În cadrul proiectului vor fi achiziționate:
– peste 62.000 de unități de compostare individuală;
– 4 autocompactoare de 22 mc și 7 autocompactoare de 16 mc pentru biodeșeuri;
– 2 autocompactoare pentru deșeuri textile;
– soft de management al deșeurilor;
– 75.000 de europubele biodeșeuri de 120l;
– 116.000 de europubele deșeuri recilcabile de 120l;
– 170 de recipiente dedicate colectării textilelor;
– 560 de containere de 1.100 litri pentru biodeșeuri.