“Este innaceptabilă nepăsarea sau oricare alt interes ascuns al Primarului General al Capitalei, care deși mai are la îndemâna două căi excepționale pentru atacarea în instanță a deciziei definitive de retrocedare a celor 12 hectare ale Parcului IOR, unul dintre parcurile emblematice ale Capitalei, refuză să acționeze în această direcție”, susține Claudia Țapardel.
“În condițiile în care la Bruxelles, discuțiile privind sustenabilitatea, protejarea mediului înconjurător și a spațiilor verzi, a calității aerului, ocupă un loc principal pe agenda liderilor și decidenților europeni, preocuparea fiind, de altfel, una mondială, “auto-intitulatul Salvator al Bucureștiului, Nicușor Dan”, își dă oare mâna cu mafia imobiliară și refuză să stopeze retrocedarea parcului IOR, deși are la îndemână toate pârghiile juridice necesare pentru a acționa”, a continuat Țapardel.
În consecință, Organizația PSD Sector 3 va organiza Joi, 16 Noiembrie 2023, începând cu ora 16:00, un miting de protest în fața Primăriei Capitalei, pentru a-l determina pe Primarul Nicușor Dan să continue demersurile juridice pentru a opri retrocedarea celor 12 hectare din Parcul IOR.
Acest demers de protest va fi însoțit și de depunerea dosarelor cu semnăturile strânse de la bucureșteni, și în special de la locuitorii sectorului 3, pe baza petiției “Împreună Salvăm Parcul IOR”.
“În calitate de fost Consilier General al Municipiului București am mai văzut un abuz similar cu acesta în cazul Parcul Bordei. Cred că ne amintim cu toții de celebrul Constanda, care de mai bine de 15 ani încearcă să stoarcă bani de la bugetul Capitalei. Și îmi este teamă că istoria se repetă acum cu Parcul IOR.
De aceea îmi doresc ca toți Bucureștenii, toți oamenii de bună credință, toate ONG-urile care conștientizează importanța parcurilor, a spațiilor verzi, a calității aerului și a unei calități a vieții într-un București mult prea sufocat de poluare, să înțeleagă că acesta este, în primul rând, un demers civic și să participe alături de noi la mitingul de Joi.
E timpul să ne unim forțele și să îi transmitem Primarului General că parcul este al comunității, al copiilor și familiilor noastre și că el este dator să acționeze în interesul bucureștenilor” a încheiat, Claudia Țapardel.