5.3 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

O broască moartă a fost descoperită într-o salată cumpărată de la Lidl România

Deși incidentul a avut loc în urmă cu o săptămână, magazinul nu a oferit încă o explicație

Într-o postare distribuită pe contul de socializare, un internaut a semnalat că a descoperit o broască moartă într-o salată gata spălată, produs achiziționat dintr-un magazin Lidl Romania.

Broasca moartă a fost descoperită într-o salată Chef Select, produs aparținând lanțului de magazine Lidl

Postarea inițială a fost publicată în data de 18 noiembrie, textul fiind însoțit și de fotografie.

Cu toate acestea, nici în momentul de față, Lidl nu a comentat incidentul, angajații precizând doar că vor reveni cu un răspuns.

”Ziua 7 de la găsirea unei broaște moarte într-o salată cumpărată de la Lidl România”

Ziua 7 de la găsirea unei broaște moarte într-o salată cumpărată de la Lidl România, situație semnalată și înregistrată la ei, care citez „a intrat deja în atenția colegilor noștri și vor reveni cu un răspuns în cel mai scurt timp.” Acest lucru încă nu s-a întâmplat, însă să fim empatici, poate le trebuie și lor un număr destul de mare de zile să-și revină din șoc. Înțeleg că politica de a răspunde cât mai târziu pentru a mai „stinge” din problema e universal valabilă, dar sper că un număr mai mare de share-uri de la voi ar putea ajuta, unde să mai pui că poate oamenii au uitat, s-au luat cu altele șamd”, se arată în postarea publicată pe contul de Facebook.

spot_img
Latest news
știri