Ministrul Mediului a anunțat că ieri, 8 februarie, a participat la dezbatarea publică pentru programul Rabla Pentru Sobe și a purtat discuții de care va ține cont în îmbunătățirea proiectului.
Mircea Fechet a transmis că ideea finanțării acestui program a pornit de la exemple de bună practică din alte țări și de la faptul că în România sunt, conform datelor statistice, peste 3 milioane de gospodării care, iarna, se încălzesc cu lemn de foc.
Mircea Fechet: ”Ținând cont de eficiența scăzută, vechimea și tehnologia pe care o folosesc sobele din România, un astfel de program ar insemna o cantitate mai mică de lemn pentru foc”
”Implicit, vorbim și de o cantitate mai mare de lemn care ajunge în industrie și care dobândește valoare adăugată, generează investiții și locuri de muncă, costuri mai mici de încălzire, un beneficiu de mediu, aer mai curat”, a declarat oficialul.
Cu un buget de 500 milioane lei, acest program pilot se adresează solicitanților din comunele situate în 27 de județe din zona montană.
Finanțarea va fi de 70% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 10.000 lei, inclusiv TVA, pentru fiecare sobă care deserveşte o gospodărie.
Fondul Mondial pentru Natură, despre Programul Rabla pentru Sobe: ”Am solicitat ca gospodăriilor vulnerabile să nu li se aplice condiția asigurării unei cofinanțări de 30% prevăzută în proiect, pentru simplul motiv că acești beneficiari nu își pot permite o astfel de cofinanțare”
La dezbaterea publică organizată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) au participat și reprezentanții Fondului Mondial pentru Natură.
WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură) a fost organizația de mediu care, în perioada elaborarii Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și a capitolului RePOWER, a propus autorităților un astfel de program pentru a sprijini gospodăriile dependente de lemnul de foc să devină mai eficiente energetic.
În cadrul consultării publice, Fondul Mondial pentru Natură a susținut:
- Importanța extinderii acestui sprijin și comunităților din afara zonei montane;
- Prioritizarea și finanțarea integrală pentru gospodăriile vulnerabile economic.
”Ne-am bucurat să vedem că solicitări similare au venit și din partea reprezentanților unor comunități locale. Susținem în continuare faptul că acest program ar trebui să adreseze în mod eficient, transparent și nediscriminatoriu, atât obiectivele de mediu, cât și cele privind sprijinirea consumatorilor vulnerabili, indiferent de locație”, au declarat membrii WWF România.