Parlamentul European a aprobat o legislație mai severă pentru sancționarea infracțiunilor împotriva mediului, transmite Biziday.
Această decizie vine în urma săptămânilor de proteste violente ale fermierilor, care au criticat politica ecologistă a UE, printre altele.
Infracțiunile împotriva mediului reprezintă a patra cea mai răspândită activitate infracțională din lume
Cu toate acestea, legislativul UE consideră această măsură ca fiind necesară, având în vedere că infracțiunile împotriva mediului reprezintă a patra cea mai răspândită activitate infracțională din lume.
Noua directivă actualizează lista infracțiunilor penale, incluzând acum comerțul ilegal cu lemn, epuizarea resurselor de apă, încălcări grave ale legislației UE privind substanțele chimice și poluarea cauzată de nave.
Noile norme acoperă și așa-numitele ”infracțiuni calificate”, cum ar fi incendiile forestiere la scară largă sau poluarea generalizată a aerului, apei și solului, care duc la distrugerea unui ecosistem și sunt considerate asemănătoare cu ecocidul
Au fost mărite și pedepsele pentru persoane, ce vor fi stabilite în funcție de infracțiunile comise și gravitatea lor.
Astfel, durata minimă a condamnării la închisoare ar putea fi de cinci ani, iar cea maximă de zece ani dată în cazul în care, în urma săvârșirii infracțiunii, cel puțin o persoană își pierde viața.
În plus, cei vinovați vor fi puși să repare stricăciunile aduse mediului, sau, dacă este posibil, vor fi nevoiți să compenseze financiar.
Firmele vor fi sancționate prin amenzi, echivalente cu 3 sau 5% din cifra de afaceri sau cu sume cuprinse între 24 și 40 de milioane de euro, în funcție de natura infracțiunii
Dincolo de pedepse, europarlamentarii au stabilit ca autoritățile să înceapă să organizeze campanii de conștientizare a urmărilor pe care criminalitatea ecologică le are, dar și să pregătească personalul care să pună în aplicare directiva europeană.
Legile necesită acum aprobarea finală din partea țărilor UE înainte de a intra în vigoare, însă acest pas este, de obicei, o simplă formalitate.