-0.1 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

Europa a cunoscut în 2023 un număr record de zile în care căldura resimţită a fost ”extremă” pentru organismul uman

Încălzirea climatică în Europa, alături de îmbătrânirea populației și urbanizarea tot mai mare, va avea "consecințe serioase asupra sănătății publice"

În 2023, Europa a cunoscut un număr record de zile în care căldura resimţită a fost ”extremă” pentru organismul uman, din cauza temperaturilor de peste 35 sau chiar 40 de grade Celsius, ale căror efecte asupra oamenilor au fost accentuate de umiditate, absenţa vântului sau de betonul încins, în zonele urbane, relatează AFP, Reuters şi SpotMedia, citând un raport al observatorului european Copernicus şi al Organizaţiei Meteorologice Mondiale (OMM).

Anul 2023 a înregistrat un număr record de zile de ”stres termic extrem”, adică zile în care temperatura resimţită a depăşit echivalentul a 46°C”, potrivit raportului.

Acest indice de stres termic ia în considerare efectul temperaturii asupra corpului uman combinat cu alţi factori – umiditate, vânt, radiaţia solară.

Pe 23 iulie anul trecut, la apogeul caniculei, 13% din Europa se confrunta cu un nivel de stres termic fără precedent

Valul de căldură extremă a afectat în special sudul Europei, cu temperaturi atingând 48,2°C în Sicilia, aproape de recordul continental.

Deși încă nu sunt disponibile cifre precise privind mortalitatea excesivă din cauza căldurii în 2023, raportul subliniază că zeci de mii de oameni au decedat în Europa în timpul verilor caniculare din 2003, 2010 și 2022.

Încălzirea globală cauzată de emisiile de gaze cu efect de seră din activitățile umane agravează intensitatea, durata și frecvența valurilor de căldură

Acest fenomen este observabil în special în Europa, care se încălzește de două ori mai rapid decât media globală, iar temperatura globală este deja cu cel puțin 1.2°C mai ridicată decât înainte de era industrială.

De asemenea, se constată că ”măsurile actuale de combatere a valurilor de căldură vor fi în curând insuficiente”.

În plus, raportul evidențiază că sursele de energie regenerabilă, precum hidroenergia, energia eoliană și cea solară, care sunt dependente de condițiile climatice, au furnizat o proporție record de 43% din producția de electricitate a Europei, datorită creșterii potențialului hidrocentralelor, în special datorită furtunilor și ploilor abundente.

spot_img
Latest news
știri