1 C
București
marți, 26 noiembrie, 2024

39% din angajaţii şi voluntarii ONG-urilor din România se confruntă cu stres și un grad moderat de burnout

Peste 50% dintre angajaţii din sector au două sau mai multe locuri de muncă

ONG-urile din Romania au puțini angajați, iar cei mai mulţi au vârsta până în 44 de ani, transmite HotNews.

Potrivit Barometrul Liderilor ONG 2023 (BLO 2023), femeile predomină în majoritatea domeniilor.

Sondaj reprezintă o parte a studiului Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile despre sectorul neguvernamental.

Majoritatea angajaţilor din ONG-uri au studii universitare de masterat sau doctorat

De asemenea, 39% din angajaţi şi voluntari resimt un grad moderat de burnout. În raport cu salariul mediu net lunar, angajaţii din ONG sunt la un nivel inferior.

Aproximativ 27% dintre respondenţi lucrează 40 de ore/ săptămână, iar 54% mai puţin de 40 de ore.

Peste 50% dintre angajaţii din sector au două sau mai multe locuri de muncă având în vedere specificul activităţilor desfăşurate şi faptul că majoritatea organizaţiilor lucrează pe bază de proiecte.

A crescut interacţiunea dintre organizaţiile neguvernamentale şi populaţie, arată datele din Barometrul Opiniilor despre Societatea Civilă 2023

Potrivit datelor din Barometrul Opiniilor despre Societatea Civilă 2023, există o creștere semnificativă în interacțiunea dintre organizațiile neguvernamentale și populație.

De exemplu, în anul precedent, procentul cetățenilor care au beneficiat de serviciile unui ONG a înregistrat o dublare față de nivelul din 2016.

În plus, 24% din populație a făcut cel puțin o donație către ONG-uri, în creștere față de 21% înregistrat în 2016. Grupurile demografice cu cea mai mare activitate în donații sunt cei cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani și cei cu educație superioară, conform studiului.

Cu toate acestea, zonele sudice ale țării și Moldova au înregistrat cele mai mici procente de donații, în ciuda faptului că procentul cetățenilor care au beneficiat de serviciile ONG din aceste zone a fost peste media națională.

În plus față de sprijinul direct acordat organizațiilor neguvernamentale, românii au donat și pentru persoane aflate în nevoie (42% din respondenți) sau pentru alte cauze (17%)

În acest timp, 45% din populație a donat cel puțin o dată pentru biserici.

De asemenea, 2% din populație a donat în ultimul an pentru susținerea unei publicații (ziar, revistă, publicație online).

spot_img
Latest news
știri