0.6 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

Fondul Mondial pentru Natură din România: ”Cerem politicienilor responsabilitate. Față de natură și față de oameni”

WWF – România (Fondul Mondial pentru Natură) este filiala națională a celei mai mari organizații independente de conservare a naturii din lume, prezentă în peste 100 de țări și cu peste 5 milioane de susținători

În contextul alegerilor multiple din acest an, începând cu cele europarlamentare și locale, Fondul Mondial pentru Natură a adresat o scrisoare deschisă politicienilor, precizând că aceștia trebuie să consolideze progresele înregistrate în ultimii 30 de ani și să asigure o dezvoltare echitabilă și durabilă pe traiectoria europeană.

Reprezentanții organizației au transmis că există foarte multe crize suprapuse (conflicte militare, schimbări climatice și degradarea accentuată a resurselor naturale și a biodiversității).

Prin urmare, este esențială o gestionare serioasă și riguroasă a acestora, bazată pe dovezi științifice, care poate fi susținută pe termen lung.

Fondul Mondial pentru Natură din România: ”Cerem actualilor candidați – viitori aleși – să abordeze următoarele probleme, în timpul viitorului mandat”

  • Alocarea de bani pentru eforturile de conservare a biodiversității și protecție a pădurilor.
  • Susținerea comunităților dependente de păduri prin investiții în alternative economice și facilitarea accesului la resursele oferite de păduri.
  • O abordare holistică pentru adoptarea energiei regenerabile, prin care politicile privind clima, energia și biodiversitatea se consolidează reciproc.
  • Măsuri și reforme de reducere a sărăciei energetice – pentru ca tranziția energetică să fie de succes, aceasta trebuie să fie echitabilă pentru toți.
  • Promovarea energiilor regenerabile cu impact redus asupra naturii și cu beneficii pentru comunitățile locale.

WWF România: ”Solicităm viitorilor aleși să se delimiteze de astfel de abordări distructive și să promoveze în schimb retehnologizarea infrastructurilor hidroenergetice existente și soluțiile de stocare prin pompaj, în locații cu impact redus”

  • Oprirea proiectelor hidroenergetice cu contribuții nesemnificative la sistemul energetic, dar cu un impact semnificativ asupra râurilor și naturii.
  • Mecanisme financiare echitabile în Delta Dunării fără periclitarea dezvoltării comunităților locale – este nevoie de oprirea subvențiilor inechitabile.
  • Compensarea pierderilor din pescuit și acvacultură prin mecanisme financiare adecvate și stimulente pentru afaceri sustenabile.
  • Fonduri publice și voință politică pentru refacerea zonelor umede din lunca și Delta Dunării.
  • Crearea și implementarea de mecanisme financiare și legislative pentru coexistența sigură cu carnivore mari și zimbri.
  • Crearea de coridoare ecologice pentru speciile sălbatice și legislație care să asigure deplasarea speciilor sălbatice între habitatele naturale.
  • Revizuirea sistemului de plăți la nivel european și național pentru a sprijini fermierii mici și „bunurile publice”.

Oprirea derogărilor pentru pesticide interzise și susținerea tranziției la practici agricole durabile.

WWF România: ”Facem această scrisoare publică, pentru a-i ajuta pe cetățenii români să se orienteze pe tabloul candidaților la alegeri în funcție de atenția pe care o acordați acestor probleme și intenția dumneavoastră de a vă mobiliza și coopera cu experții din comunitatea academică și din societatea civilă pentru construirea celor mai potrivite soluții practice”

Dr. Orieta Hulea, directorul general WWF România, a precizat că Fondul Modial pentru Natură va susține cu fermitate nevoia de a soluționa problemele semnalate și împreună cu partenerii și colaboratorii din toată țara și de la nivel european.

De asemenea, va manifesta vigilență și acțiuni publice cu privire la inițiativele legislative și de politică publică ce vor influența starea și reziliența pădurilor și apelor și a speciilor de faună sălbatică, dar și reziliența comunităților rurale și șansele generațiilor tinere la o dezvoltare cu adevărat durabilă.

spot_img
Latest news
știri