1.8 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

Instanța a decis: tăierile de pădure din Codrii Iașilor sunt suspendate

Încă o victorie pentru activiștii de mediu Agent Green: instanţa a stopat, prin lege, tăierile de arbori din zona considerată un real plămân al Iaşului.

Cu toate acestea, membrii organizației neguvernamentale contrazic și spusele fostului ministru al Mediului, Costel Alexe, care, deși s-a pronunțat pro tăieri, își arogă drepturile de susținător al mediului.

Tăierile de pădure din aria protejată Bârnova – Repedea (codrii Iaşilor) sunt suspendate din data de miercuri, 26 mai

Conform reprezentanţilor oragnizaţiei, recursul cu Romsilva şi Agenţia de Protecţia Mediului Iaşi a fost câştigat la Curtea de Apel Bucureşti. Hotărârea este definitivă şi urmează judecarea pe fond, arată Adevărul.  

Procesul a fost deschis de către organizaţia Agent Green în toamna anului 2020, atunci când societatea civică a şi organizat mai multe proteste, împotriva defrişărilor din pădurea considerată „plămânul Iaşului”.

”Costel Alexe minte de îngheață apele”

Costel Alexe, fostul ministru al Mediului şi actual preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, a declarat că nu posedă toate datele și că ar fi vorba de o acţiune începută în 2019, în instanţă.

De asemenea, Alexe a ținut să precizeze că acțiunea nu are nicio legătură cu mandatul său de ministru.

Mai mult, președintele Consiliului Județean Iași și-a arătat susținerea cu ministerul Mediului, menționând că este nevoie de protecție pădurilor din România, adică pădurile virgine, cvasivirgine sau pădurile seculare.

Scurt istoric: Costel Alexe a susținut tăierile și a refuzat că pădurile Bârnova-Repedea să devină parc natural

Costel Alexe iese la atac după suspendarea tăierilor din codrii Iașilor și minte de îngheață apele când spune că acțiunea în instanță câștigată de Agent Green este dinaintea mandatului său de ministru. În realitate, procesul a început pe durata mandatului domniei sale care a susținut aceste tăieri și a refuzat că pădurile Bârnova-Repedea să devină parc natural, așa cum își doresc ieșenii”, precizează, pe contul de Facebook, reprezentanții Agent Green.

Anunţul a fost făcut de către organizaţia Agent Green, printr-o postare pe pagina oficială de Facebook.   

Membrii au făcut asigurări: Codrii Iaşilor sunt din nou ai oamenilor, pentru recreere şi ai biodiversităţii pentru protejarea habitatelor şi speciilor, aşa cum ar fi trebuit. Aceștia au mai precizat că drujbele şi buldozerele nu mai au voie în pădure.

spot_img
Latest news
știri