„Substanțele chimice pentru totdeauna” obișnuite pot fi absorbite în fluxul nostru sanguin prin contactul cu pielea. Cunoscute și sub denumirea de per- și polifluoroalchilice (PFAS), acestea sunt substanțe chimice sintetice care sunt rezistente la degradare în timp, scrie IFL Science.
Substanțele chimice pentru totdeauna rezistă la căldură, ulei și apă. Acestea pot fi găsite în oale, tigăi, mobilier, adezivi și îmbrăcăminte. Acum, o nouă cercetare a constatat că acestea substanțe pot să provoace diferite afecțiuni. Drept urmare, multe națiuni au decis să interzică ori să reglementeze utilizarea PFAS.
Cum ne afectează substanțele chimice pentru totdeauna?
Ele pătrund în organism prin multe căi. Cea mai evidentă este ingerarea prin alimente sau băuturi. De asemenea, PFAS ajung în organsimul uman și prin inhalare. Au existat însă foarte puține dovezi până în prezent că substanțele ar putea penetra pielea umană. Anumite studii au indicat corelații între concentrația de PFAS în sânge și utilizarea șervețelelor de mâini.
Acum, cercetătorii de la Universitatea din Birmingham, Marea Britanie, au oferit cea mai cuprinzătoare evaluare de până acum a absorbției PFAS în pielea umană. Ei confirmă că majoritatea acestor substanțe pot intra într-adevăr în organism prin această cale.
„Abilitatea acestor substanțe chimice de a fi absorbite prin piele a fost anterior respinsă deoarece moleculele sunt ionizate”, a explicat Dr. Oddný Ragnarsdóttir, primul autor al studiului, într-o declarație.
„S-a crezut că încărcarea electrică care le oferă capacitatea de a respinge apa le face incapabile să traverseze membrana pielii.”, a adăugat el.
„Cercetarea noastră arată că această teorie nu este întotdeauna adevărată. De fapt, absorbția prin piele ar putea fi o sursă semnificativă de expunere la aceste substanțe”, a continuat cercetătorul.
Câte tipuri de PFAS au penetrat pielea umană
Ragnarsdóttir și colegii săi au examinat 17 tipuri diferite de PFAS, care au reprezentat un eșantion din unele dintre cele mai utilizate și studiate tipuri. Important este că aceste substanțe chimice corespund celor reglementate de Directiva UE privind apa potabilă.
Pentru a testa în siguranță dacă pielea poate absorbi aceste substanțe chimice fără a se baza pe studiile pe animale, echipa a folosit modele 3D echivalente cu pielea umană. Acestea sunt țesuturi multistratificate cultivate în laborator care imită pielea umană normală. Apoi au aplicat mostre din fiecare PFAS pentru a vedea ce proporție a fost absorbită, neabsorbită sau reținută de piele.
Dintre cele 17 PFAS testate, 15 au prezentat o absorbție dermică substanțială, adică cel puțin 5% din doza de expunere. În mod îngrijorător, doza de expunere examinată pentru PFOA (acid perfluor octanoic), cel mai reglementat PFAS, a fost de 13,5%. 38 de procente din doza aplicată au fost reținute în piele. Acest lucru sugerează că retenția mai lungă în piele poate duce la o absorbție mai mare în sânge pe o perioadă mai lungă.
Conform analizei, cantitatea de substanță chimică absorbită a fost corelată cu lungimea lanțului său de carbon. Substanțele cu lanțuri de carbon mai lungi păreau să aibă niveluri de absorbție mai scăzute. De cealaltă parte, cele cu lanțuri mai scurte, cum ar fi PFOA, au fost mai ușor de absorbit. De exemplu, acidul perfluorpentanoic (PFPeA) a fost de patru ori mai ușor de absorbit decât PFOA.