16.5 C
București
vineri, 20 septembrie, 2024

Cum ar fi să urci pe munte și rucsacul tău să colecteze energia solară? Un material revoluționar dezvoltat la Universitatea Oxford promite să pună capăt fermelor solare care afectează biodiversitatea

Un nou material dezvoltat de cercetători promite să revoluționeze captarea energiei solare.

Energia solară ar putea să fie revoluționată cu un nou material dezvoltat de cercetători. Acesta este deja mult mai eficient decât orice panou solar tradițional, dar și mai subțire și mai flexibil. Prin urmare, va putea fi încorporat în obiectele de zi cu zi, potrivit IFL Science.

Soarele este o uriașă sursă de energie pentru Pământ. Acesta furnizează 44 de cvadrilioane de wați anual, echivalentul a 44 de milioane de centrale electrice mari. 

În timp ce fermele solare pot fi benefice pentru climă, ele sunt mai puțin prietenoase cu fauna. Prin dimensiune, ele reduc habitatele și biodiversitatea și duc inclusiv la defrișări. În timp ce mulți oameni optează în prezent pentru panouri fotovoltaice instalate pe acoperișuri, acestea ar putea deveni în curând istorie, din cauza invenției de la Universitatea din Oxford care ar putea schimba modul în care colectăm energia solară.

„Folosind materiale noi care pot fi aplicate ca acoperire, am arătat că putem replica și depăși siliciul, câștigând în același timp flexibilitate”, a declarat cercetătorul Junke Wang.

„Acest lucru este important pentru că promite mai multă energie solară fără a fi nevoie de atât de multe panouri pe bază de siliciu sau de ferme solare special construite”, a adăugat el.

În esență, echipa a creat un material ieftin, eficient și este extrem de utilizabil.

Un nou material dezvoltat la Oxford promite să pună capăt fermelor solare care afectează biodiversitatea

Noul material e construit din mai multe straturi de absorbție a luminii. El poate valorifica o gamă mai largă a spectrului luminos, fiind extrem de eficient.

În teste, materialul a oferit o eficiență energetică de 27%. Potrivit cercetătorului Shuaifeng Hu, procentul este „aproape de limitele a ceea ce poate realiza fotovoltaica cu un singur strat astăzi”

„În doar cinci ani de experimentare cu abordarea noastră de stivuire sau multi-joncțiune, am crescut eficiența conversiei puterii de la aproximativ 6% la peste 27%. Credem că, în timp, această abordare ar putea permite dispozitivelor fotovoltaice să atingă eficiențe mult mai mari, depășind 45%”, a subliniat el.

Materialul este extrem de subțire și are o grosime de doar un micron. Este, practic, de 150 de ori mai subțire decât o napolitană de siliciu. Acesta se poate aplica pe orice obiect de zi cu zi, inclusiv pe rucsacul cu care preferi să urci pe munte sau pe telefonul mobil.

Astfel de inovații „ar putea deveni o platformă pentru o nouă industrie”, a sugerat Henry Snaith. El este profesor de energie regenerabilă la Departamentul de Fizică al Universității Oxford, care a condus proiectul.

Pe măsură ce energia solară devine din ce în ce mai eficientă – și din ce în ce mai ieftină decât energia din combustibili fosili – unii experți cred acum că un viitor alimentat de energie solară este aproape inevitabil.

spot_img
Latest news
știri