22.8 C
București
vineri, 20 septembrie, 2024

Marșul pentru Drepturile Animalelor are loc mâine la București: Un apel pentru protecția și bunăstarea necuvântătoarelor

Asociația Free organizează o manifestație pașnică în Piața Universității pentru a promova 10 măsuri urgente dedicate protecției animalelor, de la interzicerea vânătorii sportive până la îmbunătățirea condițiilor în fermele industriale

Asociația Free – Freedom and Respect for Every Earthling organizează mâine, 21 septembrie, Marșul pentru Drepturile Animalelor, o manifestație pașnică prin care inițiatorii vor să atenția publică asupra măsurilor urgente ce trebuie implementate pentru bunăstarea animalelor din România.

Evenimentul va avea loc în Piața Universității din București.

Asociația Free – Freedom and Respect for Every Earthling: ”Anul acesta, ne propunem să ne adunăm în număr cât mai mare pentru a demonstra că suntem o comunitate unită, puternică și solidară”

Program:

16:00 – 17:00: adunare participanți în Piața Universității (la statui)

17:00 – 18:00: Marșul- deplasare pe Bd. Elisabeta – Schitu Măgureanu – Pod Izvor – Parc Izvor – Rondul Bicicliștilor

18:00 – 19:30: Discursuri și discuții

Marșul pentru Drepturile Animalelor este un eveniment important, dedicat promovării celor 10 cerințe esențiale pentru protecția și bunăstarea animalelor. Aceste cerințe sunt regăsite în scrisoarea deschisă pe care o vom trimite către Guvern”, au transmis membrii organizației.

Cele 10 măsuri urgente solicitate de comunitatea pentru protecția animalelor

Interzicerea cuștilor și îmbunătățirea condițiilor din fermele industriale – Asigurarea condițiilor care permit animalelor să își exprime comportamentele naturale.

Limitarea transportului de animale vii la 8 ore – Interzicerea exportului de animale vii către țări terțe.

Recensământul animalelor de companie din România – O bază de date pentru toate animalele de companie.

Înlocuirea eutanasierii cu sterilizarea în masă a câinilor – Reducerea suferinței câinilor.

Interzicerea vânătorii sportive – Pentru toate animalele sălbatice.

Interzicerea producției și comercializării blănurilor naturale – Oprirea suferinței animalelor crescute pentru blană.

Introducerea în programa școlară a unei ore de protecția mediului, protecția animalelor și nutriție.

Interzicerea deținerii de animale pe o perioadă de cel puțin 10 ani pentru persoanele condamnate pentru cruzime asupra animalelor.

Obligativitatea sterilizării și microcipării pisicilor – Implementarea programelor de tipul „Prinde, Sterilizează, Eliberează” pentru reducerea populației de pisici fără stăpân.

Interzicerea grădinilor zoologice – Transformarea celor existente în sanctuare și centre de educație pentru copii. Introducerea în țară a speciilor care nu sunt native României să fie interzisă.

spot_img
Latest news
știri