3.8 C
București
duminică, 24 noiembrie, 2024

România beneficiază de 270 noi puncte de colectare a ambalajelor

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunță creșterea sistemului de colectare automată, care a ajuns la 78% reciclare, și subliniază impactul pozitiv asupra mediului și crearea de noi locuri de muncă în industria reciclării

Ministrul Mediului a anunțat astăzi, 3 octombrie, că 270 noi puncte de colectare automată a ambalajelor (RVM) au fost înființate la nivel național doar în septembrie, alăturându-se miilor deja existente.

Prin urmare, în tot mai multe comunități din țară, oamenii pot returna rapid ambalajele.

Mircea Fechet: ”România, dintr-un exemplu negativ european, devine o țară tot mai curată”

Ceea ce mă bucură este faptul că aceste aparate automate au fost instalate în toate județele, în orașe mari, mijlocii și mici, dar și în tot mai multe comunități din mediul rural, fie că vorbim de zona București – Ilfov, Cluj, Suceava, Bacău, Teleorman, Olt sau Bistrița-Năsăud. Așa cum am anticipat și cum am comunicat de la început, sistemul funcționează tot mai bine cu fiecare zi, e un fapt vizibil, iar cea mai importantă recompensă e o țară mai curată pentru copiii noștri”, a declarat Mircea Fechet.

În egală măsură, oficialul a precizat că SGR doboară record după record, România ajungând la un rezultat de 78% colectare și reciclare din ambalajele puse pe piață.

La zece luni de la lansarea Sistemului Garanție-Returnare, peste 2 miliarde de ambalaje colectate prin SGR, iar al treilea miliard va veni mult mai repede decât primele două.

În plus, ministrul Mediului a reamintit că, zilnic, camioane încărcate cu PET-uri, sticlă sau doze de aluminiu tranzitează zilnic drumurile din țară cu destinația centrelor regionale de numărare și sortare.

De asemenea, sunt din ce în ce mai multe noi linii de producție care asigură eficientizarea SGR și care se traduc în mii de noi locuri de muncă pentru români, în industria românească a reciclării.

Ministrul Mediului, despre colectarea ambalajelor: ”Dincolo de cifre și de locurile de muncă de pe întreg lanțul economic, rămâne cel mai important câștig: lăsăm generațiilor care vin din urmă o țară mai curată”

Am toată încrederea că această efervescență din jurul SGR va continua și că va aduce în prim-plan întregul potențial al Sistemului Garanție-Returnare, de la sortarea deșeurilor și până la transformarea lor aici, în țară, în cât mai multă materie primă cu putință, așa cum se întâmplă acum în multe fabrici de reciclare. Știu deja că octombrie va fi o lună în care SGR va funcționa și mai bine, pe toate laturile sale, iar asta va fi o constatare pe care o veți face indiferent de statut – dacă returnați ambalajele din gospodărie, dacă sunteți comerciant sau întreprinzător HORECA”, se arată în comunicatul publicat pe contul de Facebook.

spot_img
Latest news
știri